CFR Cluj a câștigat fără probleme meciul cu Unirea Slobozia din etapa a 5-a a Superligii României, scor 3-0. Deși echipa sa a controlat jocul și a obținut cele 3 puncte, Dan Petrescu a fost trimis în tribune după ce a protestat la o decizie de arbitraj.
“Bursucul” este bine cunoscut pentru manifestările sale nervoase din timpul meciurilor. Cei de la Slobozia au înscris un gol în minutul 40, iar Dan Petrescu a răbufnit, acuzând un fault la mijlocul terenului. Andrei Chivulete, arbitrul întâlnirii, i-a acordat două cartonașe galbene.
Până la urmă, golul a fost anulat, însă pe motiv de offside. Dan Petrescu a fost eliminat astfel degeaba și nu va putea sta pe bancă în următorul meci, pe care echipa sa îl va juca în campionat, în compania celor de la Oțelul Galați.
Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, sare în apărarea lui Dan Petrescu. MM este de părere că centralul a greșit când l-a eliminat, întrucât el este cel care a produs o eroare de arbitraj. De asemenea, Stoica nu crede că antrenorul feroviarilor ar fi înjurat.
„Poate nu trebuie cauționat că se manifestă la modul ăsta. Dar e o greșeală de arbitraj. El reacționează în urma unei greșeli de arbitraj. Nu suntem puțin cam sensibili?
Că nu cred că a înjurat, că dacă înjura lua roșu de la început și se consemna, că eu am văzut ce se consemnează în rapoartele de arbitraj. Se scrie cuvânt cu cuvânt. Tu, dacă ai greșit ca arbitru, că știi că ai greșit, nu te faci că nu auzi până la urmă?”, a explicat Mihai Stoica la Prima Sport.
La finalul meciului din Gruia, Dan Petrescu a venit cu câteva lămuriri. Antrenorul a dat de înțeles că în țările în care a mai antrenat nu era eliminat atât de ușor. El a declarat că doar a atenționat arbitrii cu privire la joc.
„În Europa și unde am mai antrenat nu prea am fost eliminat, în România sunt mereu. Arbitrul al patrulea sau al cincilea stă numai la banca noastră, nici nu se uită la ceilalți. I-am zis de ce nu e atent la fază? Galben.
Toți antrenorii din lume sunt agitați. Îmi pare rău. La meciul următor poate nu o să stau pe bancă. Proteste… Și jucătorii protestează. Trebuie să le dăm roșu mereu? Nu am înțeles atitudinea celui de-al patrulea arbitru. Stă mereu pe capul meu.
A fost fault înainte de gol, de-asta m-am supărat. Le-am zis că a fost fault și să verifice la VAR. A fost fault în fața lui. Poate dacă nu era offside, nu mai vorbeam de victorie”, a explicat Dan Petrescu.