Sport

Mihai Stoica, semnal de alarmă după ultimul scandal din SuperLiga: „Ce se întâmplă cu mine, cu familia mea, nimeni nu a luat nicio măsură”

Mihai Stoica trage un semnal de alarmă după scandalul de xenofobie și rasism de la Sf. Gheorghe. Managerul general al roș-albaștrilor nu este de acord cu decizia lui Chivulete.
04.02.2023 | 15:26
Mihai Stoica semnal de alarma dupa ultimul scandal din SuperLiga Ce se intampla cu mine cu familia mea nimeni nu a luat nicio masura
Mihai Stoica a tras un semnal de alarmă după suspendarea meciului de la Sfântu Gheorghe. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Meciul Sepsi – FC U Craiova 1948, în etapa 23 din SuperLiga, a fost întrerupt în minutul 26 de Andrei Chivulete, din cauza scandărilor rasiste și xenofobe ale ultrașilor olteni. Mihai Stoica a criticat decizia „centralului”, deoarece ar putea afecta negativ cluburile din SuperLiga.

Mihai Stoica nu este de acord cu decizia suspendării meciului Sepsi – FC U Craiova 1948: „Ce se întâmplă cu mine, cu familia mea, nimeni nu a luat nicio măsură”

Incidentele de la Sfântu Gheorghe au declanșat un adevărat scandal în fotbalul românesc. La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, patronul echipelor implicate, Laszlo Dioszegi și Adrian Mititelu, au avut intervenții prin care au clarificat situația.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica este de părere că decizia istorică a lui Andrei Chivulete, de a opri partida, ar putea avea efecte adverse pentru cluburile din SuperLiga, din cauza banilor veniți din drepturile TV.

„Cineva a scandat ceva, ceea ce se întâmplă la toate meciurile. Ceea ce se întâmplă cu mine, cu familia mea, nimeni nu a luat nicio măsură. Acolo a fost un exces de zel al unui arbitru, care a deschis o cutie a Pandorei.

ADVERTISEMENT

Acel arbitru ar fi trebuit să țină cont că televiziunile au plătit pentru transmisia acestei partide, că oamenii au plătit ca să vadă meciul, nu 26 de minute”, a declarat Mihai Stoica, în cadrul unei conferințe de presă.

Mihai Stoica trage un semnal de alarmă după scandalul de la Sfântu Gheorghe: „Ar însemna falimentul fotbalului românesc”

Oficialul roș-albaștrilor crede că soluția bună în astfel de situații este ca arbitrul și observatorul să ia o decizie împreună care să împiedice oprirea partidei.

ADVERTISEMENT

„Oricând se poate întâmpla asta și probabil că nu vor mai exista drepturi de televizare la nivelul ăsta. Asta ar însemna falimentul fotbalului românesc. Sunt foarte multe meciuri care depind de drepturile TV.

Observatorul trebuie să conlucreze cu arbitrul și să ia o decizie care să împiedice… să oprească meciul! Haideți să-i eliminăm pe cei care scandează, apoi se joacă meciul. Și dăm cu amenzi în toată lumea. Ce vină au fotbaliștii să piardă meciul cu 3-0?”, a mai spus Mihai Stoica.

ADVERTISEMENT

Soluția lui Mihai Stoica: „Scoate-i pe cei din tribune”

Mihai Stoica a adus-o în discuție pe FCSB care a primit sancțiune de la UEFA după ultimul meci din Conference League, disputat pe teren Arena Națională împotriva lui West Ham.

„Probabil că s-a gândit arbitrul “Cum să îi scot pe ăștia de pe teren?”. Nu, scoate-i pe cei din tribune. Mi se par mult mai grave alte scandări.

Noi plătim amenzi colosale în Europa și vom juca primul meci fără spectatori în cupele europene, dacă ne vom califica. Pentru că un necunoscut, “undercover”, a înregistrat un fragment din folclorul fotbalului românesc și a prezentat filmulețul la UEFA”, a încheiat Mihai Stoica.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,65 este cota pentru „total goluri: sub 2,5” la meciul CFR Cluj – FCSB. 

ADVERTISEMENT