Sport

Mihai Stoica, surprins de transferul lui Rareș Ilie la Nice: „Nu are viteză de deplasare!”

MM Stoica a fost surprins de transferul lui Rareși Ilie la Nice și a făcut o comparație între fostul rapidis și Octavian Popescu, pe care îl vede mult mai bun.
16.07.2022 | 09:54
Mihai Stoica surprins de transferul lui Rares Ilie la Nice Nu are viteza de deplasare
MM Stoica, surprins transferul lui Rareș Ilie la Nice. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Managerul general al vicecampioanei României spune că transferul lui Rareș Ilie este unul surprinzător ținând cont de faptul că tânărul fotbalist a jucat mai bine în meciurile de play-out.

MM Stoica, surprins transferul lui Rareș Ilie la Nice

MM Stoica a fost surprins de transferul lui Rareș Ilie la Nice și consideră că fostului jucător al Rapidului îi va fi greu în primul sezon în Ligue 1, făcând o comparație între el și Octavian Popescu:

ADVERTISEMENT

„E un transfer surprinzător, pentru că nu are profilul jucătorilor care se caută în Franța, mai ales la Nice. Pe de altă parte, putem să înțelegem mai bine ce se întâmplă datorită antrenorului, cu toții îl cunoaștem pe Lucien Favre.

Rareș Ilie și-a făcut cifrele în play-out, eram curios cum s-ar fi descurcat împotriva primelor echipe de la noi. Mie mi-a plăcut întotdeauna el, juca bine și în Liga 2, e unb băiat inteligent”.

ADVERTISEMENT

„Nu există grad de comparație între Octavian Popescu și Rareș Ilie!”

MM Stoica a continuat și a explicat motivul pentru care consideră că Octavian Popescu este de 10 ori mai valoros decât Rareș Ilie: „Nu există grad de comparație între Octavian Popescu și Rareș Ilie, pentru mine, pentru că are patru tipuri de viteză, în timp ce Rareș Ilie nu are viteză de deplasare”.

„S-a vorbit de 70 de milioane de euro Milinkovic-Savic fără viteză, uite că nu a făcut. În fine, e un jucător de peste 2 metri. 50 de milioane de euro înseamnă Octavian Popescu.

ADVERTISEMENT

Octavian Popescu are acea viteză care se cere în fotbalul mare”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.

„În Franța îi va fi greu lui Rareș Ilie pentru că în primele două ligi atacanții au o viteză incredibilă și au calități tehnice foarte bune, sunt jucători proveniți din zonele Africii, care sunt concurenți teribili acolo.

ADVERTISEMENT

Va fi ceva extraordinar ca el să joace titular la Nice în primul sezon”, a mai spus managerul general al vicecampioanei României.

ADVERTISEMENT