Sport

Mihai Stoica, tranșant în disputa Steaua – Mircea Lucescu: „Cine adună 55.000 de oameni în tribune?”

Mihai Stoica a fost tranșant în privința disputei dintre Steaua și selecționerul Mircea Lucescu.
17.11.2024 | 12:47
Mihai Stoica transant in disputa Steaua  Mircea Lucescu Cine aduna 55000 de oameni in tribune
Mihai Stoica, tranșant în disputa CSA Steaua - Mircea Lucescu. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Managerul general al campioanei României a spus că, în opinia sa, adevărata continuatoare a Stelei este FCSB. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Mircea Lucescu va fi dat în judecată de CSA Steaua pentru această afirmație.

Mihai Stoica, tranșant în disputa Steaua – Mircea Lucescu

Mihai Stoica a fost tranșant în disputa dintre Steaua și Mircea Lucescu, după ce „militarii” au anunțat că îl vor da în judecată pe selecționer pentru că s-a referit la FCSB ca fiind Steaua.

ADVERTISEMENT

„Nu cred că a fost o idee inspirată a celor care dau în judecată. Când văd că oamenii spun că nu există continuitate… în fine, nu vreau să intru mult în subiect, pentru că este unul delicat.

Eu am fost în momentul acela, în februarie s-a făcut schimbarea și am fost tot acolo, am avut tot aceiași jucători, tot aceiași antrenori, nu se schimbase nimic, aveam și același echipament.

ADVERTISEMENT

Unii se fac că lucrează. Dar toate echipele au avut momente mai grele. Rapid a falimentat și a luat-o de jos. Dar mai simplu… cine strânge 55.000 de oameni în tribune, aia e adevărata continuatoare”, a mai spus Mihai Stoica, la TV PrimaSport.

ADVERTISEMENT

Reacția lui Gabi Balint după scandalul Steaua – Mircea Lucescu

Gabi Balint a reacționat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA despre scandalul în care este implicat selecționerul Mircea Lucescu: Nu știu, nu-i problema mea. Eu ce să zic?

Mi-e îmi pare rău că lucrurile acestea se fac intenționat și pe unii dintre noi ne dor. Adică, chiar e amuzant să îl vezi pe Mircea Lucescu cum face un apel înainte de meciul cu Kosovo să respectăm această țară.

ADVERTISEMENT

Să o respectăm pentru că FIFA a primit-o în competițiile ei, deși și alte țări nu o recunosc (n.r.- inclusiv România). Să ne comportăm frumos, să recunoaștem, să nu creăm probleme echipei naționale”.

„Sunt foarte mulți care consideră lucrul acesta. Dar când vine de la unii oameni aflați în poziții oficiale, au un bazin de fani pe care îi pot influența… Eu îi respect pe toți. Le respect opinia.

Așa cum și eu am opinia mea, fiecare e liber să o aibă pe a lui. Până la urmă e o decizie judecătorească. Că o fi bună, că nu o fi bună. Că o fi adevărată, că o fi neadevărată. Eu știu cum au fost făcute lucrurile atunci și nu au fost făcute bine”, a mai spus Gabi Balint.