Sport

Mihai Stoica vrea explicații despre situația lui Olaru. Anunțul lui Edi Iordănescu: „Niciodată nu o să fac asta”. Update

Mihai Stoica cere explicații din partea FRF în legătură cu situația lui Darius Olaru la echipa națională. Ce spune Edi Iordănescu.
15.10.2023 | 21:46
Mihai Stoica vrea explicatii despre situatia lui Olaru Anuntul lui Edi Iordanescu Niciodata nu o sa fac asta Update
Mihai Stoica cere explicații după accidentarea lui Olaru la națională. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
15-10-2023
21:44

Edi Iordănescu, lămuriri pentru Mihai Stoica în privința lui Olaru

Mihai Stoica a luat foc după ce Darius Olaru s-a accidentat ușor la echipa națională. Mijlocașul celor de la FCSB a fost lăsat în afara lotului de Edi Iordănescu pentru meciul cu Andorra, scor 4-0, în preliminariile Euro 2024. 

Totuși, oficialul FCSB susține că Olaru ar fi acuzat probleme medicale încă de vineri, iar căpitanul „roș-albaștrilor” ar fi participat sâmbătă la antrenamentul „tricolorilor” dinaintea meciului cu Andorra. Edi Iordănescu a venit cu explicații. 

„Oli a călcat strâmb la antrenament, a fost în contact continuu cu noi, cu staff-ul medical. Nu am riscat cu el. Am considerat că e foarte important ca el să aibă ultimul cuvânt în ceea ce simte el. Cât timp nu a fost sută la sută, am preferat să nu riscăm.

Oli o să fie bine foarte curând. Niciodată nu o să fac ceva ce știu că pune la risc un jucător. Avem un staff de top și tot timpul suntem în dialog. Fiți siguri că nu riscăm niciodată nimic”, a declarat Edi Iordănescu, la Prima TV. 

Darius Olaru nu se află pe foaia de joc pentru meciul România – Andorra, în etapa a 8-a din preliminariile Euro 2024. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, mijlocașul de la FCSB a suferit o lovitură la genunchi și va urmări din tribună partida „tricolorilor” de duminică seară.

Mihai Stoica a răbufnit după situația lui Olaru la națională: „E bătaie de joc!”

Darius Olaru s-a accidentat ușor în perioada de pregătire premergătoare duelului cu Andorra. Staff-ul echipei naționale a decis să nu forțeze, iar Edi Iordănescu nu l-a inclus în lot pe fotbalistul vicecampioanei pentru meciul de pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

Totuși, situația în care se află Darius Olaru l-a făcut să răbufnească pe Mihai Stoica. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB susține că jucătorul a acuzat probleme încă de vineri. Căpitanul liderului din campionat s-ar fi antrenat sâmbătă alături de restul lotului, detaliu care l-a scos din sărite pe Mihai Stoica.

“La Olaru e o problemă. N-am vorbit cu Olaru, dar vreau să spun următoarea chestie. Dacă ieri (n.r. sâmbătă) s-a antrenat normal, e bătaie de joc. Dacă nu s-a antrenat… Nu l-am întrebat, aștept răspuns de la FRF. 

ADVERTISEMENT

„Trebuia trimis acasă dacă era accidentat. E bătaie de joc!”

În urmă cu două zile (n.r. vineri) a simţit ceva şi trebuia trimis acasă sau să se trateze dacă era accidentat. Dacă ieri s-a antrenat, e bătaie de joc, e bătaie de joc. Ştiu sigur din ce am citit în comunicatul FRF. 

Au discutat doctorii între ei, iar doctorul lor i-a spus doctorului nostru că acum două zile a simţit ceva la antrenament. Toată lumea pleacă azi la echipa de club. Nu există echipa de club în ecuaţie.

ADVERTISEMENT

(n.r. – FRF, în comunicatul de presă) A scris că nu face parte din lot azi, adică e în tribună. Nu s-a pus problema să plece de la echipa naţională. La antrenamentul de alaltăieri ar fi simţit ceva, dar nimic special. Discuţia e în felul următor. Vineri a simţit ceva, iar dacă sâmbătă s-a antrenat e bătaie de joc. 

„Noi îl plătim! Și dacă-i iese un coș, trebuie să ne anunțe”

Dacă medicul a sesizat că are ceva, trebuia să vină, că noi îl plătim. Eu cred că s-a antrenat ieri. Am văzut din declaraţiile lor că Mihăilă a fost accidentat şi a jucat. 

ADVERTISEMENT

Dacă Olaru s-a antrenat ieri, avem o problemă. Dacă avea o problemă, trebuia să fim anunţaţi. Dacă e minoră problema… Nu există. Şi dacă-i iese un coş unui jucător la naţională, trebuie să ne anunţe. Aştept explicaţii din partea lor”, a declarat Mihai Stoica, la TV Orange Sport.

ADVERTISEMENT
Cotă BETANO pentru FCSB: 1.85 este cota pentru „total goluri: peste 2.5” la meciul FCSB - FC Voluntari