Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mihai Stoichiță a comentat convocarea la naționala Austriei a lui Florucz, jucătorul dorit de Mircea Lucescu să joace pentru România. Exclusiv

Mihai Stoichiță a comentat în direct la FANATIK SUPERLIGA convocarea în premieră a lui Raul Florucz în naționala Austriei, jucătorul fiind dorit și de Mircea Lucescu în lot.
11.03.2025 | 13:52
Mihai Stoichita a comentat convocarea la nationala Austriei a lui Florucz jucatorul dorit de Mircea Lucescu sa joace pentru Romania Exclusiv
Mihai Stoichiță a comentat convocarea la naționala Austriei a lui Florucz. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Raul Florucz este unul dintre jucătorii pe care Mircea Lucescu îi vrea la echipa națională a României, însă jucătorul nu a obținut, pentru moment, cetățenia română. Atacantul a fost convocat în premieră la naționala Austriei, iar Mihai Stoichiță a lămurit această situație.

Mihai Stoichiță a comentat convocarea la naționala Austriei a lui Florucz

Mihai Stoichiță a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că era de așteptat ca Ralf Rangnick să îl convoace pe Raul Florucz în naționala Austriei. Atacantul nu a fost chemat la lot din cauza faptului că nu și-a obținut încă cetățenia română. Oficialul FRF a mărturisit că jucătorul nu este încă pierdut definitiv, pentru că acesta nu a bifat încă 3 prezențe în tricoul Austriei.

ADVERTISEMENT

„Știam că Rangnick o să facă mutarea aceasta, nu era niciun fel de secret. Florucz are dreptul să joace 3 meciuri acolo. A mai fost un caz din acesta, Daniliuc se numește jucătorul. A fost aceeași situație și la el, a fost chemat la naționala Austriei de două ori și după nu a mai fost chemat.

Regulamentul spune că poți juca maxim trei meciuri. Dacă joci un meci, poți să faci switch-ul după pentru o altă națională. Ai voie maxim trei meciuri, după nu mai poți să schimbi.

ADVERTISEMENT

Poate să joace două meciuri pentru Austria și după să facă switch-ul. Dacă joacă trei, după nu mai poate. Problema e una singură, el nu a obținut încă cetățenia română. Dintr-o dată, îl cheamă echipa care are dreptul să-l cheme.

Austriecii știau de interesul nostru, cum să nu știe. Nu l-au chemat doar pentru o strategie, l-au chemat pe valoare. Marchează aproape etapă de etapă la liderul campionatului din Slovenia, în Conference League la fel, are assisturi și goluri. E un jucător de 23 de ani și e foarte tânăr”, a declarat Mihai Stoichiță.

ADVERTISEMENT

„Nu îl consider pierdut pe Florucz! Ar fi o pierdere mare pentru noi!”

Mihai Stoichiță a continuat dialogul cu Horia Ivanovici și a transmis că atacantul ar fi o pierdere importantă pentru naționala României. Ba mai mult, membrii din staff-ul lui Mircea Lucescu l-au urmărit în urmă cu puțin timp pe Florucz, iar aceștia au rămas impresionați de calitățile atacantului.

ADVERTISEMENT

„E un jucător foarte interesant, de asta a intrat în vizorul nostru. Eu nu-l consider pierdut, însă depinde de foarte multe lucruri. Contează cum va fi tratat acolo! Dacă l-au chemat acum, poate să debuteze chiar în luna martie pentru Austria. Depinde cum vor evolua lucrurile acolo.

Dacă va alege Austria, este o pierdere mare pentru noi. Acum 10 zile au fost Jerry Gane și Constantinovici acolo la un meci. Acolo au fost doar vorbe frumoase. Au fost la un derby și i-au spus doar vorbe frumoase lui Lucescu despre Florucz. E cam meseriaș Florucz, e puternic.

Cei de la Olimpia îl folosesc în postura de atacant lateral, ceva în genul lui Dennis Man, și uneori îl folosesc și vârf. Din partea noastră au fost făcute toate demersurile, dar încă nu și-a obținut cetățenia”, a încheiat Mihai Stoichiță.

Mihai Stoichiță, detalii despre convocarea lui Florucz la naționala Austriei