Cu zilele numărate în Bănie după eșecul din deplasare cu Rapid, Costel Gâlcă este aproape demis de la cârma echipei. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a dezvăluit discuția purtată cu patronul Universității Craiova pe seama antrenorului român.
Universitatea Craiova aspiră în fiecare sezon la titlu, însă nu a reușit să mai câștige campionatul din anii ’90. Sub comanda lui Costel Gâlcă, echipa practică un fotbal tot mai anost, în antiteză cu felul în care juca în anii de glorie.
Mihai Stoichiță a fost invitat în platoul FANATIK SUPERLIGA și a vorbit despre situația echipei aflate în prezent pe locul 4 în Superliga. Analiza directorului tehnic al FRF s-a concentrat exact pe ideea jocului lipsit de ambiție și agresivitate, dar și pe discuția avută cu patronul Mihai Rotaru despre antrenorul Gâlcă.
„Eu am fost la meciurile Craiovei în ultimele două etape. Am fost și în Giulești și acasă, cu Dinamo. Foarte oscilantă echipa, de la o repriză la alta.
Acum în Giulești, o Craiova agresivă și un Rapid mult mai pragmatic, cu un joc în care mingea era lungă pentru eventualul contraatac. Craiova nu găsește poarta, Mitriță este o dependență și este foarte rău să stai într-un jucător să decidă meicul.
Totul se răsfrânge asupra lui Costel Gâlcă în lipsa de rezultate. Când am fost la Craiova am stat cu Mihai Rotaru în lojă și am vorbit. Nu se întrevedea așa ceva în legătură cu Gâlcă.
Craiova șchioapătă cu Gâlcă. E prea cumpătat, cuminte. Acolo la Craiova probabil că nu merge treaba asta, acolo au fost mereu efervescenți, Pițurcă, Cârțu, Neagoe…
Nu rezultatele îi nemulțumesc pe cei de acolo, ci modul în care joacă echipa. Exprimarea fără acea ambiție oltenească, răutate care era pe vremuri. Am stat acolo în lojă la gloriile Craiovei și toți scoteau în relief că nu mai e acea determinare!”, a dezvăluit Mihai Stoichiță în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Universitatea Craiova a acumulat 36 de puncte după 23 de etape și ocupă locul 4 în clasament, la 5 puncte în spatele celor de la FCSB și U Cluj. Oltenii vor juca etapa următoare pe teren propriu contra Poli Iași (duminică, 2 februarie, de la 17:15).