Sport

Mihai Stoichiță minimalizează contraperformanța echipei naționale: „Nu știu regulamentul, am retrogradat?” Ce se întâmplă cu Edi Iordănescu

Mihai Stoichiță a minimalizat contraperformanța echipei naționale, care tocmai a retrogradat în Divizia C a UEFA Nations League.
27.09.2022 | 00:52
Mihai Stoichita minimalizeaza contraperformanta echipei nationale Nu stiu regulamentul am retrogradat Ce se intampla cu Edi Iordanescu
Mihai Stoichiță minimalizează contraperformanța echipei naționale. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a încercat să mascheze retrogradarea României din Nations League, spunând că „tricolorii” rămân tot în urna a treia valorică pentru preliminariile Campionatului European.

Mihai Stoichiță minimalizează contraperformanța echipei naționale

Mihai Stoichiță a minimalizat contraperformanța echipei naționale, lăudând ce s-a întâmplat în ultimele două meciuri, lăudându-l și pe George Pușcaș, despre care a spus că a fost hulit degeaba, deși o pasă a atacantului în meciul cu Finlanda ar fi putut duce la evitarea unei retrogradări rușinoase:

ADVERTISEMENT

„Eu rămân cu imaginea ultimelor două jocuri, demult n-am mai avut așa o continuitate. Am întâlnit o echipă foarte bună a Bosniei, cu jucători abili, cu jucători puternici. Am avut un joc bun, cu perioade, dar noi am știut să gestionăm momentele scorului.

Eu am revelația jucătorilor tineri, care ne dau încredere în viitor. Ce am văzut în seara asta? Îl critică lumea pe Olaru, dar a avut un joc foarte consistent”.

ADVERTISEMENT

„Rațiu a fost excepțional, Bancu la fel și Băluță a avut evoluții pozitive. Alibec și-a făcut și el datoria, pare resuscitat de Gică Hagi.

Pușcaș, atât de hulit în meciul trecut, uitați-vă ce a oferit în seara asta. Mulți au avut îndoieli la Ionuț Radu, dar el și Burcă au fost elementele siguranței defensivei noastre.

ADVERTISEMENT

A intrat foarte bine și Camora. Am retrogradat? Nu am retrogradat, nu știu care e regulamentul. Am căzut în urna a treia, bun, asta este. Am înțeles că e și MM și Pandi acolo în platou…”, a mai spus Mihai Stoichiță, la TV OrangeSport.

„O să mergem mai departe cu Edi Iordănescu!”

Mihai Stoichiță a continuat și a spus că Edi Iordănescu va continua pe banca tehnică a echipei naționale, aceasta fiind decizia FRF-ului, explicând că de un astfel de tratament ar fi beneficiat și Ladislau Boloni dacă ar fi acceptat oferta de a prelua naționala:

ADVERTISEMENT

„O să mergem mai departe Edi Iordănescu, pentru că FRF vrea să meargă mai departe cu Edi Iordănescu, nu că vreau eu.

Ne place modul în care lucrează, modul în care dezvoltă, modul în care a jucat echipa ultimele două meciuri. Sunt multe lucruri puse în balanță. La fel s-ar fi ajuns cu Ladislau Boloni dacă ar fi acceptat”.

„Ne gândim la ce o să facem în viitor acum, nu ne schimbăm de la o zi la alta. Repet, nu ne-am fi schimbat nici în cazul lui Boloni dacă ar fi acceptat”, a mai spus Mihai Stoichiță.

„Lămurește-mă cum nu am retrogradat?”

Basarab Panduru a intervenit în discursul lui Mihai Stoichiță și i-a cerut lămuriri despre faptul că a spus că nu știe sigur dacă naționala a retrogradat sau nu.

Basarab Panduru – Lămurește-mă și pe mine, cum nu am retrogradat din grupa asta?

Mihai Stoichiță – Am rămas tot în urna a treia în preliminariile pentru Campionatul European, la asta mă refer.

ADVERTISEMENT