Călin Georgescu, candidatul-meteorit care a spulberat toate sondajele și toate statisticile specialiștilor, continuă să iasă în evidență cu declarații ciudate. După ce a dat de înțeles că îi consideră pe legionari adevărați eroi, s-a aflat că numele asociației create de el are legătură cu acea parte controversată a istoriei României.
Invitat la emisiunea TATULICI LA FANAT1K, Călin Georgescu a fost întrebat de moderator, jurnalistul Mihai Tatulici, dacă are drepturi de autor pentru Asociația Pământul Strămoșesc. Numele acestei asociații provine de la revista cu același nume, cu apariție bilunară, organ al Legiunii Arhanghelului Mihail condusă de Corneliu Zelea Codreanu.
„Mie îmi sună a publicație legionară de prin ’27. Dumneavoastră nu? Dacă vin urmași care au drepturi de autor asupra titlului și să vă ceară bani pentru că ați făcut si dumneavoastră revista Pământul strămoșesc, care înțeleg că e o organizație care vă susține”, a spus Mihai Tatulici în cadrul emisiunii sale de pe Fanatik.
Pare-se că revista de orientare legionară l-a convins pe Călin Georgescu să își numească asociația la fel, iar după ce detaliul s-a aflat, prezidențiabilul a fost luat la întrebări. Candidatul independent nu s-a lăsat intimidat, și a răspuns în stilu-i caracteristic.
„Și asta înseamnă că, dacă vorbim despre iubire, vorbim despre apanajul lui Iisus Hristos? De ce să îmi ceară cineva drepturi de autor? Este o credință pe care noi o avem, față de ceea ce suntem legați, rădăcina acestui neam. Iar din expresia mea, ideea mea, și fiind fondatorul principal al acestei asociații, s-a numit Pământul strămoșesc. Nu cred că ar face cineva chestiunea asta, dar vă spun că idealul este cel mai important, nu banul”, a fost reacția lui Călin Georgescu în emisiunea TATULICI LA FANAT1K.
Amuzat mai degrabă de afirmațiile cu trimitere ale jurnalistului, Călin Georgescu a oferit un răspuns nu foarte convingător. Mihai Tatulici s-a văzut nevoit să accentueze unele idei, ba chiar să îl apostrofeze verbal pe interlocutorul său privind răspunsul oferit.
„Aici nu e vorba de bani, e vorba de lege. Eu vă cer în discuția cu mine un pic de rigoare. Dacă vorbim de vacă, vorbim de vacă, dacă vorbim de șoricel, vorbim de șoricel. Dar amestecul ăsta, dacă eu vă întreb dacă aveți drepturile la Pământul strămoșesc, dumneavoastră îmi spuneți de iubire, de Iisus și de credință. Eu v-am întrebat dacă, conform legii, aveți drepturile de autor, asta e tot. Și dumneavoastră dacă respectați convenția intelectuală a unui dialog, trebuie să îmi răspundeți, că ați venit de bună voie, nu v-am obligat”,înființat-o a fost reacția iritată a reputatului moderator.
Încolțit, Călin Georgescu a afirmat că nu s-a gândit că se va face o astfel de asociere între revista legionară și numele asociației lui, ba chiar a aflat ulterior că cele două se numesc la fel.
„Nici nu s-a pus problema, când am pus bazele acestei asociații, nici nu ne-am gândit la ceea ce ulterior am aflat și eu”, a spus, spășit, candidatul independent la alegerile prezidențiale.