Una dintre temele abordate în cadrul ediției de joi a emisiunii realizate de Mihai Tatulici a fost cea a averilor impresionante ale unor persoane care au fost toată vița angajate la stat.
Alex Dincovici a remarcat faptul că, în ciuda unor investigații de presă legate de averile făcute din salariul de bugetar, nu se întâmplă nimic, nu apare nicio reacție, cel mult doar o revoltă online.
”Apropo de avere din salariul de bugetar, sunt oameni care se ocupă de vânat CV-uri, declarații de avere, se mai fac trasee, se scrie despre asta, dar nu se întâmplă nimic de atâtea ori.
Dacă am avea declarație de avere digitalizată, cred că s-ar putea face, cu un mic algoritm, am identifica în două ore toate lucrurile suspecte de pe o traiectorie profesională.
Nu ai cum să fii angajat la stat toată viața și să te trezești cu nu știu câte terenuri, case și împrumuturi, conturi în bancă și mai știu eu ce. (…) E absurd.
Sunt lucruri care sunt în văzul tuturor și parcă nu dau naștere la nicio reacție. Vedem o revoltă online, cel mult”, a declarat antropologul la FANATIK.RO.
În acest context, realizatorul TATULICI la FANAT1K a rememorat o discuție din perioada în care realiza emisiuni la televiziune, când a intervievat o fostă directoare a CNADNR (actualul CNAIR n.r.).
”Pe vremea când lucram la o televiziune, la o emisiune a mea despre autostrăzi a apărut directoarea generală de la CNADNR și eu când am văzut-o am rămas prostit. Avea un pandantiv de vreo, estimare de amator, 60-70.000 de euro și un ceas de vreo 20.000 de euro.
Și am întrebat-o în emisiune: ‘Doamnă, de ce v-ați pavoazat în halul ăsta? Că dumneavoastră sunteți angajată la stat dintotdeauna?’ Mi-a răspuns senină: ‘Soțul meu meu deține 28 sau 38 de hectare de cultură de grâu ecologică în județul Botoșani și de acolo sunt astea’.
Noroc că aveam și declarația lui de avere. Și îi spun: ‘Doamnă, dar nici soțul dumneavoastră nu este agricultor! Lucrează la regionala de drumuri Iași. Cine se ocupă de pământul ăla? Nu… că, printre picături, sâmbătă și duminică… Haideți, doamnă că nu se poate…’”, a povestit Mihai Tatulici.
Jurnalistul a mai relatat că, după emisiune, a fost concediată nu doar respectiva directoare, ci și întreaga familie, angajată în cadrul companiei. Lucru pe care i l-au reproșat mai târziu, în cadrul unei întâlniri întâmplătoare.
”Și am descoperit un ministru, care a văzut emisiunea și a doua zi a dat-o afară. Atât de mult a fost furioasă familia acelei doamne că le-am făcut o nedreptate. Că i-a dat afară pe toți. Și mi-au reproșat într-o noapte într-o gară când ne-am întâlnit că ‘Ce-am avut cu ea?’.
Și-am spus: ‘N-am avut nimic cu ea, dar să vii în halul ăsta de drapată așa ce sens are?’ Că sare în ochi. Pe vremea aia nu le păsa”, a mai dezvăluit Mihai Tatulici.