Fotbal intern

Mihai Teja are amintiri neplăcute din perioada petrecută la FCSB: “Au fost momente când Gigi Becali mi-a dat sugestii”

19.02.2020 | 17:06
Mihai Teja are amintiri neplacute din perioada petrecuta la FCSB Au fost momente cand Gigi Becali mia dat sugestii
ADVERTISEMENT

Mihai Teja, actualul antrenor al celor de la FC Voluntari, a mărturisit că are amintiri neplăcute în urma perioadei petrecute la FCSB. Teja a rememorat că, în perioada în care a antrenat FCSB, colaborarea cu Gigi Becali l-a marcat într-un mod negativ după ce patronul echipei a divulgat în direct la TV o discuție privată avută cu Teja.


(P) Cota BETANO pentru FCSB – Chindia Târgoviște: 5.80 este cota pentru ”X”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

Mihai Teja, după experiența FCSB: „Nu m-am simțit foarte bine”

Într-o serie de declarații oferite GSP, Teja a dezvăluit că „episodul Filip” l-a deranjat cel mai tare în relația cu Gigi Becali.

„Vă dați seama că nu m-am simțit foarte bine. Norocul meu a fost că l-am cunoscut pe Filip din primul meu mandat la Steaua. Juca la juniori atunci sau era la echipa a doua, nu mai știu exact, însă venea la echipa mare, făcea antrenamente cu noi. Iar secunzii se ocupau atunci de acei jucători.

ADVERTISEMENT

Filip e un băiat deosebit și are un caracter incredibil. El juca fundaș stânga, dar a fost reprofilat de Reghecampf la Chiajna mijlocaș central. Dădea foarte mult cu stângul și nu lovea deloc cu dreptul. De-atunci îi spuneam tot timpul: Lovește cu dreptul, este foarte important pentru un fotbalist să aibă ambele picioar.

Era foarte muncitor și vedeam că voia să învețe. Eu aveam o relație specială cu el, l-am cunoscut de când avea 16-17 ani. Am avut norocul că a fost vorba despre el. Dacă era altcineva, spunea: Uite ce face Mihai Teja! Vine, dă în mine fără să mă cunoască!.

ADVERTISEMENT

Eu i-am spus lui Becali că la mijlocul terenului avem nevoie de jucători creativi, dar și de fotbaliști care să dea echilibru. I-am explicat că am nevoie de Filip în altă parte”, a rememorat Teja „incidentul”.

La venirea la FCSB, Mihai Teja i-a transmis lui Gigi Becali că nu se va baza pe serviciile lui Lucian Filip, pe motiv că nu este genul de jucător „care să facă posesie”. În stilul caracteristic, Becali a dat totul în vileag în direct la TV și, implicit, l-a pus pe Teja într-o situație delicată în raport cu Filip.

ADVERTISEMENT

Mihai Teja recunoaște „implicarea” lui Becali

Totodată, Mihai Teja s-a trecut pe lista antrenorilor care au recunoscut că Gigi Becali se implică în mod direct la echipă.

„Au fost momente când mi-a dat sugestii și am spus da. Îmi zicea: Crezi că pierdem meciul dacă intră X și nu Y?. Iar eu îi răspundeam: Nu, nea Gigi”, a explicat Teja

  • 15 meciuri a antrenat Mihai Teja pe FCSB, terminând pe locul secund după CFR
ADVERTISEMENT