Sport

Mihai Teja, iritat după Metaloglobus – Dinamo 0-1: „Meritam punct sau puncte. Nu i-am văzut în a doua repriză”

Mihai Teja a fost foc și pară după Metaloglobus - Dinamo 0-1. Antrenorul gazdelor nu crede că victoria „câinilor” este meritată
09.08.2025 | 06:00
Mihai Teja iritat dupa Metaloglobus  Dinamo 01 Meritam punct sau puncte Nu iam vazut in a doua repriza
Dezamăgire profundă pentru Mihai Teja: „N-am văzut-o pe Dinamo”. Antrenorul lui Metaloglobus a criticat și arbitrajul. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Mihai Teja e convins că Metaloglobus merita să obțină cel puțin un rezultat de egalitate cu Dinamo în condițiile în care a prestat un fotbal mai bun. În viziunea lui, nou-promovata a dominat repriza a doua.

Mihai Teja, foc și pară după Metaloglobus – Dinamo 0-1: „E frustrare”

Pentru gruparea din Pantelimon, eșecul cu Dinamo, scor 0-1, a fost al patrulea din primele cinci etape ale SuperLigii. Mihai Teja e optimist și așteaptă primul succes al lui Metaloglobus pe prima scenă fotbalistică. Totuși, la declarații, antrenorul în vârstă de 46 de ani a criticat și arbitrajul. În repriza a doua, lui Desley Ubbink i-a fost anulat un eurogol la VAR.

ADVERTISEMENT

„Am luat acel gol, cred că mingea a fost deviată. După aceea am încercat să revenim în joc, am încercat și în prima repriză. A fost un echilibru între cele două echipe. Ei au avut mingea mai mult în propria treime, au pasat.

Ce pot să spun… îmi pare rău pentru băieți, pentru că nu am reușit să luăm punct sau puncte. Merităm, după aspectul jocului. În a doua repriză nu am văzut-o pe Dinamo. Noi am dominat la toate capitolele, nu a fost să fie, ne-a fost și anulat golul, o super execuție.

ADVERTISEMENT

Băieții sunt puțin supărați. Aleargă, muncesc, încercăm să implementăm ceea ce doresc eu la echipă: să avem posesie, chiar dacă suntem o echipă mică. Încercăm să fim agresivi. Mai este mult de muncă, abia au venit acum doi fundași centrali, Ely și Abbey.

ADVERTISEMENT

Încă sunt nepregătiți, nu au ritm. Încercăm să facem o echipă cu care să câștigăm puncte. Asta ne dorim și sper ca la următorul meci să spargem gheața”.

ADVERTISEMENT

„Sunt mulți de «dacă»”

„Sunt multe lucruri pozitive. Avem pe ce construi. Și ei trebuie să fie pozitivi, pentru că au făcut lucruri bune. Se vede munca noastră. Este o echipă care vine din Liga 2, care nu este obișnuită meci de meci cu adversari puternici.

Cred că am făcut față cu brio la toate meciurile de până acum. E frustrare, pentru că din nou pierzi și nu se încununează munca măcar cu un punct.

ADVERTISEMENT

Din punctul meu de vedere, la orice echipă din Liga 1 ar fi bine să poți pleca cu tot lotul în cantonament. 2-3 jucători care pot face diferența să vină ulterior, pe parcurs, dacă rămân și dacă vin la tine. Sunt mulți de «dacă».

Băieții aceștia meritau șansa, toți cei care au promovat, să se bucure de Liga 1 și să joace aici. Dar trebuie mai multă forță ca să putem câștiga meciuri.

La fiecare meci am avut momente foarte bune și nu știu dacă am fost dominați vreodată de vreo echipă de la un capăt la altul. Mai este mult de îmbunătățit, dar sunt jucători care vin pe parcurs, alături de care construiești în timp”, a declarat Mihai Teja, după Metaloglobus – Dinamo 0-1.

Următorul meci al lui Metaloglobus, cel din etapa a 6-a, va fi tot la Clinceni. De această dată, nou-promovata va juca din postura de formație oaspete, deoarece gazdă va fi Unirea Slobozia. Duelul are loc vineri, 15 august, de la ora 19:00.

Conferință de presă Mihai Teja, după Metaloglobus - Dinamo 0-1

Tags: