Mihai Voropchievici vine cu cele mai noi și interesante previziuni numerologice din acest an. Suntem în a 8-a săptămână din 2025, iar legat de cifra 8, maestrul cunoscut pentru runele sale, dar și pentru tainele cifrelor, ne dezvăluie o serie de lucruri bine de știut.
Mihai Voropchievici deslușește misterele cifrei 8, cunoscută în numerologie ca impredictibilă și, totodată, răsturnată, simbolizează Infinitul. Până pe 26 februarie, persoane născute în anumite date ale anului își pot îndeplini visele. Sunt puține la număr, însă trebuie să țină cont că viața le rezervă surprize frumoase chiar în zilele ce urmează.
Cifra 8 aduce noroc celor născuți în zilele de 8, 17 și 26 ale lunii, indiferent despre ce lună vorbim. 8 este sub influența planetei Saturn, Marele Învățător, și are legătură cu zodiile Vărsător și Capricorn. Pentru persoanele născute în zilele mai sus menționate, perioada benefică, deși poate nu își dau seama, a început pe 21 decembrie și se va încheia pe 26 februarie. Abia în zilele care vin vor realiza că și dificultățile pe care le-au întâmpinat la început de an au fost în favoarea lor, pentru îndreptarea lor, cu alte cuvinte.
Care sunt particularitățile celor născuți în zilele care au ca impact cifra 8? Ei bine, despre ei maestrul Mihai Voropchievici spune, în cele mai noi previziuni numerologice, că sunt cu totul speciali. Sunt oamenii în viața cărora orice e posibil și pot ajunge în groapă de pe un piedestal sau invers!
Fie au noroc cu carul, iar reușitele îi urmăresc, aproape nefăcând nimic, fie întâmpină amărăciuni. E un up and down (sus-jos) continuu, de la zi la zi, de la oră la oră, de la o secundă la alta. Cei din jur îi înțeleg foarte greu și de aceea preferă solitudinea, atenție, și nu singurătatea. Au prieteni destui dacă vor, dar nu le place să se înconjoare de oricine. Cea mai bună companie, de cele mai multe ori, este propria persoană.
Sunt oameni onești și ambițioși, dar nu cu oricine. De obicei se feresc să își arate sentimentele, sunt ca o carte închisă pe care nu oricine e capabil să o deschidă. Mai mult de atât, pot atinge înalte eșaloane ale puterii sau se remarcă în filozofie.
Au, iarăși trebuie spus, înclinații spre ocultism, spre misterele vieții, spre explicații neconvenționale legat de tot ce ni se întâmplă. Planează, uneori, de la o bucurie intensă la o pierdere masivă. Joacă totul pe o carte, într-un mod imprevizibil. Asta e specific cifrei 8, așa cum am relatat mai sus.
Zilele lor norocoase, spune Mihai Voropchievici în noile sale previziuni numerologice făcute pentru FANATIK, sunt 1, 3, 4, 6, 8, 13, 17, 22, 26 și 31.
Zilele favorabile ale săptămânii sunt sâmbăta, duminica și lunea. Apoi, culorile care îi favorizează sunt: gri, roșu purpuriu, albastru închis. La capitolul accesorii, perlele negre, diamantele negre sau safirul de nuanță închisă pot fi adevărate amulete norocoase pentru cei cu cifra 8.
Trebuie să țină cont de armonizarea vieții lor de zi cu zi, să facă eforturi posibile de a renunța la viciile care le pot periclita sănătatea pe termen lung. Maestrul Voropchievici mai spune că, din punct de vedere al sănătății, perioada 21 iunie – 20 iulie poate fi complicată.