Valentin Mihăilă este unul dintre eroii care au calificat România la Euro 2024. Totuși, extrema celor de la Parma nu traversează cea mai bună formă a carierei. Lovit de ghinioane, Mihăilă a fost sfătuit de Giovanni Becali să meargă la muntele Athos.
Într-o intervenție telefonică la cea mai recentă ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Giovanni Becali a dezvăluit că Dennis Man va fi protagonistul celui mai tare transfer din istoria fotbalului românesc. În plus, agentul FIFA a povestit și ce sfat i-a dat lui Mihăilă, celălalt „tricolor” de la Parma.
„E adevărat Mihăilă a avut niște accidentări mai lungi. Are ghinioane. Se accidentează tot timpul. I-am zis să se ducă la Muntele Athos când e liber să stea două zile acolo pentru că e prea pedepsit”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Valentin Mihăilă a fost înger și puțin demon în preliminariile lui Euro 2024. Atacantul Parmei a marcat trei goluri în această campanie, două în remiza cu Elveția, scor 2-2, și a stabilit scorul final al victoriei cu Kosovo, scor 2-0. Totuși, Mihăilă va rata primul meci de la Euro, deoarece a fost eliminat în victoria de poveste cu Israel, scor 2-1.
Mai mult, înainte să vadă cartonașul roșu, fotbalistul liderului din Serie B a ratat o ocazie monumentală, cu poarta goală, în care, în loc să înscrie, a trimis mingea direct în brațele goalkeeperului Glazer. În 2023, fostul jucător al Universității Craiova a avut probleme și la echipa de club, acolo unde s-a confruntat cu mai multe accidentări.
„În noaptea de sărbătoare a României, țara care a obținut calificarea la Euro 2024 cu succesul împotriva Israelului, singura notă discordantă este expulzarea lui Valentin Mihailă. România a reușit să răstoarne deficitul inițial: golul Israelului după doar două minute de joc. Ei au răspuns prin golurile lui Pușcas și Hagi.
În ceea ce a fost o noapte de neuitat pentru naționala României, același lucru nu se poate spune și despre Mihailă, care își continuă forma slabă după problemele fizice. Intrând pe teren în minutul 65, Mihailă, după ce a ratat o mare șansă de a încheia meciul, a fost eliminat în minutul 84. pentru un fault asupra lui Turgeman”, au scris cei de la parmalive.com.
Mihăilă e legitimat la Parma din 2020, când italienii au plătit 9,1 milioane de euro pentru a îl cumpăra de la Universitatea Craiova. În prezent, internaționalul român e cotat de transfermarkt.com la 2,4 milioane de euro, iar, în acest sezon, a îmbrăcat de 12 ori tricoul „cruciaților”. Nu a reușit încă să marcheze, dar a oferit o pasă decisivă.
În fiecare luni, marți și vineri, FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI se vede LIVE și în exclusivitate pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.