Unchiul lui Neşu, mărturii tulburătoare: “A pierdut totul în secunde”

Lucian Şerban a părăsit România în 1994 căutând un viitor mai bun pentru familia sa. Inginer silvic de meserie, a muncit din greu în primii ani pentru a se impune în Canada, o ţară unde s-a trezit departe de toate lucrurile pe care le cunoştea. Nu a renunţat la marea sa pasiune, fotbalul. A antrenat ani de zile pe gratis, a luat-o de jos de la grupele de copii, ajungând în prezent să fie antrenorul principal al echipei Nanaimo United FC, cu care anul trecut a câştigat Jackson Cup, o competiţie care a ajuns la ediţia cu numărul 102.

Lucian a dezvăluit într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru FANATIK.RO, încercările prin care a trecut atunci când a ajuns în Canada, modul inedit cum şi-a început cariera în antrenorat, dar şi relaţia pe care o păstrează cu Mihai Neşu, pe care îl vizitează întotdeauna când vine în ţară.

„Emigrantul pierde aproape tot, cu excepţia accentului”

Lucian, cum a început aventura ta în Canada?

– Nu-mi vine să cred că au trecut deja atât de mulţi ani… M-am mutat aici la vreo patru ani după Revoluţie, pentru că îmi doream un viitor mai bun, dar la început a fost foarte greu. Am petrecut câteva luni în Montreal. Am ajuns în British Columbia, în Vancouver, pentru că la bază eu sunt inginer silvic, iar în această meserie erau foarte multe oportunităţi pentu mine aici. Să nu crezi, însă, că a fost ceva uşor sau că am venit la un loc călduţ. Am avut de echivalat diplomele din România, iar apoi a trebuit să mă impun într-o lume în care, normal, la început eşti privit cu scepticism. În plus, îmi lăsasem în urmă prietenii, rudele, chiar şi limba maternă. Noi glumim aici şi spunem că emigrantul pierde aproape tot, cu excepţia accentului.

Şi totuşi, pasiunea pentru fotbal nu ai putut să o laşi în urmă. Cum a început aventura ta în fotbalul canadian?

– Au trecut nişte ani buni până când am găsit oportunitatea, deşi eram mereu cu gândul la fotbal, mai ales în timpul liber. Povestea a început prin 2006, când băieţii mei voiau să se înscrie la clubul local de fotbal. Pentru că înscrierile erau pe sfârşite, nu mai erau antrenori pentru grupa lor de vârstă. Atunci am contactat clubul şi mi-am oferit serviciile. Am făcut imediat cursurile care erau necesare pentru a obţine certificatele de antrenor şi am început să antrenez pitici de U10. Primele cursuri erau legate de partea tehnică, dar au fost şi cursuri pe care a trebuit să le urmez pentru partea administrativă. Primul sezon l-am petrecut la acel nivel după care am progresat la echipele „Select” şi „Academy Teams”, unde aveam o grupă de 12 copii.

„Avem tineri care fac faţă fără probleme în campionatul din România”

Te mai uiţi şi acum la fotbalul din Liga 1?

– Da! Chiar prea mult ar spune unii. Cred că sunt mai la curent cu ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc decât mulţi dintre cei care se află acum prin ţară. Mi-a plăcut dintotdeauna fotbalul, tatăl meu mi-a insuflat acest microb şi am reusit să-l aduc până în Canada. Mă uit şi la meciurile din Champions League, din Europa League, sunt mereu pe fază când este vreun meci atunci când am timp liber.

Totuşi, în America de Nord fotbalul american este o adevărată industrie. Pe tine nu te-a prins?

– Sub nicio formă, nu mă pasionează deloc. Mi se pare chiar o farsă. S-au făcut mai multe studii şi s-a demonstrat că în fotbalul american există un minut de activitate pentru 14 minute de inactivitate. Nu este pe gustul meu.

Ce poţi să îmi spui despre cei pe care îi antrenezi acum?

– Sunt la un club care a fost fondat la începutul anilor 1900, un pic mai devreme ca CFR Cluj. În prezent cercetăm arhivele din acea vreme şi am descoperit că existe înregistrări despre echipă (n.a. – Nanaimo United FC) de prin 1903. Echipa pe care o antrenez eu joacă în Division 1 şi este una care a crescut foarte mult în ultima perioadă. Eu locuiesc în Nanaimo, Vancouver Island, o localitate cu aproximativ 100.000 de locuitori şi avem peste 2000 de copii înregistraţi la clubul de copii şi juniori, la soccer, aşa cum i se spune fotbalului aici. Campionatul Mondial din SUA, din 1994, a creat o adevărată emulaţie prin zonă şi aşa s-au format, de fapt pot spune că am format nişte tineri care eu sunt convins că ar face faţă fără probleme în campionatul din România. De altfel, această este şi o dorinţă mai veche de a mea, să colaborez cu cineva din ţară care ar fi curios să promoveze astfel de jucători în campionatele din Europa pentru că timpul meu este foarte limitat, iar unii dintre aceşti sportivi chiar merită o şansă. Uite, în Liga în care antrenez eu sunt foarte mulţi jucători care au evoluat în Irlanda, Finlanda, Anglia, Egipt, Germania, unii sunt veniţi de prin Moldova, este chiar şi Jordan de Graaf, care a fost la CFR Cluj. Sunt mulţi jucători talentaţi.

Digisport.ro

Decizia luată de Arpad Paszkany și noua sa iubită: anunțul făcut la scurt timp după ce s-au afișat împreună

Nu ar renunţa la meseria sa pentru MLS

Anul trecut ai câştigat şi un trofeu important…

– Da, a fost un sentiment foarte special pentru mine pentru că a fost încununarea atâtor ani de muncă. Am câştigat şi în trecut mai multe trofee sau cupe, dar aceasta a fost una specială, Jackson Cup. Este o competiţie care se desfăşoară într-un sistem asemănător cu Champions League, evident la alt nivel, dar bucuria a fost enormă pentru toţi. În plus, deşi mulţi nu ar crede că pe aici există fotbal de atâta timp, aceasta este o competiţie care are o vechime de peste 100 de ani.

Te-ai gândit şi la MLS într-un viitor?

– Nu pot spune că nu, dar meseria mea de bază nu este aceasta. Mi-ar fi foarte greu să renunţ la tot ce am făcut până acum în silvicultură doar pentru ceva ce am făcut din pură pasiune. Oricum, pentru a antrena în MLS, măcar ca secund al cuiva, mai este necesar să susţin două examene. Practic mergi într-un cantonament cu mai mulţi antrenori unde eşti supus la mai multe teste, dar am prea multe proiecte ca să mă gândesc serios la o asemenea variantă.

„Mihai oferă iubire şi speranţă”

Mihăiţă Neşu… Cum s-a trecut în familie peste acel moment dramatic pe care el l-a trăit?

– Of, nici nu mai vreau să îmi aduc aminte… Chiar în anul în care s-a întâmplat nenorocirea, băieţii mei erau programati la Ajax Camp, la Toekomst, şi urma să ne vedem cu Mihai în Olanda. Cu doar o lună înainte de venirea noastră în Olanda s-a întâmplat accidentul şi în loc să fie nişte momente frumoase petrecute împreună, am ajuns să îl vizităm atunci la clinica din Utrecht. Pentru băieţii mei a fost foarte greu, el a fost şi este un model pentru ei, aveau poster si poze cu Mihai în camera lor şi îl urmăreau în toate meciurile. Au suferit mult atunci. Ne-am dat seama atunci, cum poţi să pierzi aprope totul în doar câteva clipe şi ce forţă interioară trebuie să găseşti pentru a depăşi asemenea momente.

Mihai pare un om foarte puternic…

– Să treci prin aşa ceva şi să reuşeşti să îţi păstrezi echilibrul, să nu ajungi în derivă, este ceva fantastic. El este un om deosebit şi demonstrează tuturor zi de zi că este un luptător. Chiar şi în această situaţie a reuşit să se motiveze şi a dat naştere unei fundaţii care ajută foarte mulţi oameni. Oferă iubire şi speranţă. Numai o persoană specială poate face aşa ceva.

Ca şi cum nu ar fi fost suficient, el a trecut şi prin drama pierderii părinţilor, iar acum pare că şi-a regăsit liniştea în religie, în credinţă…

– Religia îi oferă o stabilitate de care are mare nevoie şi în definitiv ştii cum e? Aia nu i-o mai poate lua nimeni! Atâta timp cât trăieşti şi crezi cu putere în ceva ai doar de câştigat!

Aţi apucat să vă întâlniţi şi recent? Care este starea lui de spirit?

– Ne-am văzut ultima oară chiar în 2017 şi l-am simţit foarte puternic. Pe mulţi astfel de încercări îi doboară, dar el face parte din cealaltă categorie. Toţi, dacă facem o pauză de doar câteva momente şi încercăm să ne imaginăm cum ar fi să treci prin aşa ceva, atunci realizezi ce încercare grea a avut Mihai. Dar el este optimist şi sunt sigur că va fi bine.

„Mihai este un om deosebit şi demonstrează tuturor zi de zi că este un luptător. Ne-am văzut ultima oară chiar în 2017 şi l-am simţit foarte puternic. Pe mulţi astfel de încercări îi doboară, dar el face parte din cealaltă categorie”

„Am format nişte tineri care eu sunt convins că ar face faţă fără probleme în campionatul din România”

100 de ani are Jackson Cup, competiţia pe care a câştigat-o anul trecut Lucian Şerban cu grupa sa de juniori

2000 de copii fac fotbal într-un cadru organizat în oraşul canadian Nanaimo, cu 100.000 de locuitori

115 ani are clubul Nanaimo United FC la care este antrenor Lucian Şerban