Universitatea Craiova – FCSB este capul de afiș al rundei a 10-a din SuperLiga. Cele două rivale se întâlnesc pe „Oblemenco” de la 20:30, iar Mihăiță Pleșan a spus numele formației pe care vrea să o vadă triumfând.
Crescut de Universitatea Craiova, dar trecut pe la FCSB în perioada 2007-2010, Mihăiță Pleșan este legat de ambele echipe. Actualul impresar de jucători a vorbit înaintea partidei dintre cele două formații și a mărturisit că își dorește ca oltenii să câștige. „Un meci echilibrat între două contracandidate sigure la câștigarea campionatului. Va fi interesant de urmărit, dar sper ca Universitatea Craiova să câștige. Orice antrenor este cu sabia deasupra capului, mai ales că vorbim despre un derby.
Eu cred că și la Craiova, dacă pierde meciul, antrenorul poate avea probleme. Sunt echipele cu cele mai bune loturi din România, chiar dacă FCSB are destul de multe fluctuații de formă. Craiova a demonstrat anul trecut, se bazează în mare parte tot pe jucătorii din sezonul precedent!”, a spus inițial Mihăiță Pleșan.
Mihăiță Pleșan, cel care a colaborat în mai multe ocazii cu formația din Bănie în privința transferurilor, a analizat lotul actual al oltenilor și nu a avut cuvinte de laudă. Agentul de jucători consideră că jucătorii veniți recent, pe care Filipe Coelho îi are la dispoziție, nu se ridică la nivelul celor care erau în lot de anul trecut.
„Au fost făcute niște transferuri, dar nu se ridică la nivelul lotului de anul trecut. Vedem mai departe ce vor face. Eu am propus jucători și în această vară, dar nu au fost pe placul celor de acolo. Vedem la iarnă ce va fi”, a mai spus Mihăiță Pleșan, pentru Digi Sport.
Ajuns la 43 de ani, Mihăiță Pleșan s-a retras din activitatea de fotbalist profesionist în 2015. Fostul mijlocaș român a îmbrăcat în cariera sa tricourile Craiovei, lui Dinamo, Timișoarei și FCSB.