Uleiul este nelipsit din alimentația românilor. Pentru a știi care este alegerea potrivită, Mihaela Bilic a vorbit atât despre uleiul de măsline, cât și despre cel de floarea soarelui. Care dintre cele două este mai bun.
Nu este gospodină care să nu folosească uleiul de floarea soarelui sau pe cel de măsline. De obicei, gusturile, dar și prețurile sunt cele care influențează o astfel de alegere. Din păcate, potrivit Mihaelei Bilic, puțini sunt românii care cunosc cu adevărat proprietățile celor două tipuri de ulei.
Între uleiul de măsline și cel de floarea soarelui există multe diferențe, însă, puțini sunt cei care le cunosc. Mihaela Bilic susține că unul dintre aceste uleiuri ar trebui evitat, deoarece nu este deloc benefic organismului.
Nutriționistul a oferit detalii despre ambele tipuri de ulei. În acest fel, cei care o urmăresc pot să înțeleagă care este uleiul care afectează silueta, dar și starea de sănătate.
Mihaela Bilic a început expunerea prin a preciza că uleiul de floarea soarelui și cel de măsline sunt la fel din punct de vedere caloric. Mai exact, o lingură de ulei pusă în salată, fie el de măsline sau de floare soarelui, va avea tot 100 de calorii.
”Din punct de vedere caloric, lucrurile sunt identice. O sută de calorii pe lingură, indiferent de culoarea lui. Așa că, dragii mei, uleiul o fi el sănătos, dar trebuie să-l consumăm cu măsură.”, a spus nutriționistul.
Potrivit Mihaelei Bilic, uleiul de măsline are în compoziție acizi grași esențiali, omega 9 și acid oleic. În schimb, uleiul de floarea soarelui conține acizi grași esențiali și omega 6.
Diferențele între cele două tipuri de ulei constau și în caracteristicile de prăjire. Chiar dacă uleiul de măsline se poate folosi la prăjit, acesta tinde să schimbe gustul alimentelor. În schimb, uleiul de floarea soarelui este neutru, dar vine la pachet cu un dezavantaj.
”Din punct de vedere rezistență la prăjire, aici avem punct de ardere foarte înalt, este stabil, însă schimbă gustul mâncării pe care o prăjim în el. Uleiul de floarea soarelui este neutru și suficient de ieftin încât putem să-l aruncăm după fiecare prăjire.”, a mai spus Mihaela Bilic.
Uleiul de floarea soarelui nu doar că are calorii, dar este și inflamator. Potrivit nutriționistului, acesta nu este deloc benefic siluetei și nici celor care vor să topească kilogramele în plus.
Chiar dacă uleiul de măsline este mai bun decât uleiul de floarea soarelui, Mihaela Bilic recomandă ca ambele să fie consumate cu moderație. La fel ca orice alt alimente, uleiul consumat în exces poate duce la apariția unor probleme de sănătate.
Din păcate, românii nu sunt foarte familiarizați cu uleiul de măsline și asta nu pentru că nu le-ar plăcea, ci pentru că prețul lui este unul destul de piperat. Un ulei de măsline calitativ poate costa de la câteva zeci de lei până la sute de lei.