Universitatea Craiova și-a anunțat lista UEFA pentru meciurile din Conference League, iar marele absent este Mihnea Rădulescu (20 de ani). Fotbalistul ce era titular în sezonul trecut, până să sufere o accidentare gravă la genunchi, a fost exclus de Filipe Coelho.
Universitatea Craiova a avut dată limită pentru trimiterea listei UEFA până joi, 3 septembrie, la ora 00:59. Doar jucătorii incluși pe această listă vor putea juca în cupele europene, iar echipele mai pot înregistra maximum 3 jucători noi până pe 4 februarie 2027.
Surpriza uriașă vine din excluderea lui Mihnea Rădulescu de pe listă, deși el a fost prezent pentru meciurile din preliminarii. De asemenea, Anzor Mekvabishvili, transferat la Chicago Fire, a fost înlocuit de noul transfer al oltenilor, Joao Lameira. Pe listă a fost inclus și ultimul fotbalist ajuns în Bănie, francezul Baptiste Roux. UEFA permite și schimbări de urgență, în cazul unor accidentări grave, până la meciul cu numărul 6 din faza ligii, însă doar dacă este vorba despre o indisponibilitate de minimum 60 de zile.
Chiar dacă a ratat ocazia să facă pasul următor și să se califice în UEFA Europa League, Universitatea Craiova a primit adversari de calibru chiar și în Conference League. Oltenii debutează pe 15 octombrie, în fața propriilor fani, împotriva spaniolilor de la Getafe, după care pe 22 octombrie vor face deplasarea în Andorra, unde vor întâlni Inter Club d’Escaldes.
Pe 5 noiembrie, U Craiova primește vizita albanezilor de la Egnatia, iar pe 26 noiembrie merge în Anglia pentru a da piept cu Brighton, o formație de Premier League cu un lot cotat la 600 de milioane de euro. Apoi, pe 10 decembrie, pentru elevii lui Coelho urmează o deplasare lungă, la Kairat Almaty, urmând ca ultimul meci din faza principală să se joace pe „Ion Oblemenco”, împotriva danezilor de la Copenhaga. Lista jucătorilor care vor putea fi folosiți de antrenorul lusitan în aceste meciuri arată în felul următor:
Portari: Alexandru Maxim, Laurențiu Popescu, Răzvan Sava. Fundași: Oleksandr Romanchuk, Baptiste Clément Jullen Roux, Vladimir Screciu, Nikola Stevanović, Adrian Rus, Ronaldo Webster. Mijlocași: Alexandru Crețu, Tudor Băluţă, Nicușor Bancu, João Lameira, Carlos Mora, Heriberto Tavares, Alexandru Cicâldău, Samuel Teles, David Matei. Atacanți: Steven Nsimba, Assad Al Hamlawi, Ștefan Baiaram, Monday Etim, Simon Elisor, Constantin Băsceanu.