Incendiu uriaș într-o fermă din județul Suceava, aici unde mii de porci au ars de vii. Evenimentul nefericit a fost raportat în seara de luni, 13 ianuarie, în comuna Moara, satul Vornicenii Mici.
Un apel la 112 anunța, cu puțin timp înainte de ora 21:00, izbucnirea flăcărilor imense la ferma din zona respectivă. La fața locului au ajuns pompierii cu șapte autospeciale de intervenție.
Imaginile din zona cu pricina arată că salvatorii s-au confruntat cu un incendiu devastator, iar misiunea a fost dificilă. A fost afectată o suprafață de aproximativ 4.000 de mp.
„Suprafața incendiată a fost foarte mare, undeva la peste 4000 m², iar din declarațiile proprietarului în interior s-ar afla peste 5000 de porcine”, informa, luni seara, Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.
În ferma de reproducere a porcilor se aflau mai multe scroafe cu purcei, potrivit presei locale. Din nefericire, peste 5000 de animale au ars de vii. Întreaga hală a fost cuprinsă de flăcările puternice, care au putut fi văzute de la câțiva kilometri distanță.
Pagubele se ridică la câteva milioane de euro, arată Monitorul de Suceava. Niciun animal nu a putut fi salvat. Pompierii s-au luptat timp de două ore pentru a stinge incendiul.
Deocamdată, cauza izbucnirii flăcărilor nu este cunoscută. O tragedie similară a avut loc la finalul lunii decembrie a anului trecut, în localitatea Poarta Albă, din județul Constanța.
500 de oi au murit, după un incendiu care a cuprins grajdul în care se aflau. Pompierii au reușit să lichideze focul înainte să se propage, iar 1.000 de animale au fost salvate. În total, în hala respectivă se aflau 1.500 de oi.
De asemenea, flăcările au afectat aproximativ 2.000 de metri pătrați din hală. A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili în ce circumstanțe s-a produs evenimentul nefericit.