Mike Tyson și Jake Paul vor avea mult așteptatul meci de box. Cei doi se dor duela sâmbătă, 16 noiembrie, pe stadionul AT&T din Arlington, Texas. Sumele oferite celor doi diferă, youtuber-ul fiind cel favorizat din acest punct de vedere.
Inițial, meciul trebuia să aibă loc în luna iulie a acestui an. Totul a fost anulat atunci după ce Mike Tyson a fost diagnosticat cu un ulcer la stomac și nu a mai putut lupta.
Mike Tyson, în vârstă acum de 58 de ani, este un fost boxer de legendă al SUA, în timp ce Jake Paul, în vârstă de 27 de ani, este un youtuber ce a devenit ulterior boxer.
Diferența de vârstă dintre cei doi este considerabilă, Jake Paul născându-se după ce Tyson suferea doar al doilea eșec din cariera sa (1997). Există o diferență majoră și între sumele cu care cei doi urmează să fie remunerați.
Mike Tyson ar urma să câștige 20 de milioane de dolari, în timp ce rivalul său, Jake Paul ar încasa 40 de milioane de dolari, spun mai multe publicații din străinătate.
Există puțină lume care să nu fi auzit vreodată de Mike Tyson, cel care l-a ironizat pe adversarul său din următorul meci. Acesta a scris istorie în boxul profesionist, fiind un adevărat simbol al anilor ’90. Bilanțul său este de 50 de victorii și doar 6 înfrângeri.
În februarie 1990, Mike Tyson avea să sufere prima sa înfrângere, când era bătut de către Buster Douglas și pierdea astfel titlul mondial de campion necontestat. Retragerea sa a venit în anul 2005, la vârsta de 38 de ani, după ce a fost bătut de Kevin McBride.
Jake Paul nu a fost dintotdeauna luptător, el postând diverse clipuri video pe internet în adolescența lui. El a devenit treptat cunoscut prin intermediul canalului său de YouTube.
Trecerea către lumea boxului a făcut-o la începutul anului 2020. Prima sa victorie a fost împotriva lui AnEsonGib, reușind de atunci să bifeze 9 meciuri victorioase și doar un eșec.