Peste 750.000 de elevi și studenți vor primi o mână de ajutor din partea Guvernului condus de Marcel Ciolacu, după 10 ani care sunt considerați ”pierduți” de către social democrați. Printre altele, PSD anunță că vor fi alocați 6 miliarde de euro în următorii de ani pentru educația tinerilor din România.
”După 10 ani pierduți cu ”România educată”, Programul de Guvernare lansat de PSD vine cu sprijin concret pentru sute de mii de elevi și studenți. Pe lângă investițiile în infrastructură, Programul de Guvernare al PSD se concentrează și pe sprijinul susținut al educației. 500.000 de elevi și 250.000 de studenți vor beneficia de diverse forme de sprijin pentru a putea urma cursurile școlare sau universitare”, se arată într-un comunicat al PSD.
Cât despre deja cunoscutul program Masa Sănătoasă, acesta va fi generalizat pentru toți elevii. Statistic, reprezentanții PSD vorbesc despre ”printre cele mai mari” sume alocate învățământului românesc în istoria postdecembristă a țării noastre.
Așadar, 6 miliarde de euro care vor fi folosiți, printre altele, pentru modernizarea școlilor, dotarea sălilor de clasă, oferirea de mese calde, programe before și afterschool, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și burse pentru peste 1 milion de copii și tineri beneficiari.
Mai mult, PSD anunță că va susține cu 104 de milioane de euro, fonduri europene, programele de sprijin pentru tinerii din medii defavorizate. Totul pentru ca aceștia să urmeze studii superioare. Un astfel de program e ”Primul student din familie”.
”De asemenea, documentul programatic al PSD introduce și programul „Student First Company”, o schemă de ajutor de stat de 200 milioane de euro în 4 ani, prin granturi de 50.000 de euro per beneficiar. Social democrații urmăresc astfel crearea a 4.000 de Start-Up-uri în 4 ani de către studenți și 8.000 de locuri de muncă stabile”, mai arată sursa citată.
Totodată, programul Masa Sănătoasă va fi extins la toți elevii din România, iar în acest sens a fost pregătit un buget de 560 de milioane de euro, bani din fonduri europene și de la bugetul de stat. Planul este ca toți preșcolarii și școlarii să beneficieze de mese calde și pachete alimentare la școală.
Pentru învățământul tehnologic, Guvernul Ciolacu pune la bătaie 470 de milioane de euro care vor susține direct și Planul de reindustrializare a României. Sumele vizează dezvoltarea învățământului tehnologic, prin ”programe corelate cu dinamica pieței muncii, astfel încât să furnizeze o forță calificată de muncă, în acord cu necesarul investitorilor, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și pentru grupurile vulnerabile”.
În încheiere, reprezentanții PSD le transmit românilor că PSD este ”calea sigură pentru România”, singurul partid care va avea grijă ca țara noastră să rămână pe drumul cel bun. ”PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri”, este concluzia comunicatului transmis de social-democrați.
CMF prezidențiale PSD 31240010