Universitatea Craiova va întâlni în turul 2 preliminar al Champions League formația sofiotă Levski, iar miza acestei întâlniri depășește cu mult simpla calificare în turul următor al competiției. Și asta pentru că „dubla” vine la pachet cu o miză financiară deosebită. Echipa calificată în turul 3 preliminar al Champions League, chiar dacă nu reușește calificarea în play-off-ul Champions League, are garantat un loc în play-off-ul Europa League (cea de-a doua competiție europeană ca valoare).
Ei bine, o eventuală eliminare în play-off-ul Europa League ar „arunca” Universitatea Craiova direct în faza ligii UEFA Conference League. Așadar, în cazul în care elimină Levski Sofia, în cel mai nefavorabil scenariu, Universitatea Craiova are garantată participarea în faza ligii UEFA Conference League. Fanatik a analizat implicațiile financiare ale acestui scenariu și vă prezintă în cele ce urmează suma minimă pe care UEFA o garantează Universității Craiova în situația în care va elimina Levski Sofia.
Universitatea Craiova a început în trombă sezonul competițional – 3 victorii și un egal (transformat în triumf în Supercupă). Oltenii au trecut fără probleme în turul 1 preliminar al Champions League de ML Vitebsk (cu 2 victorii) și au spulberat UTA în prima etapă de campionat (4-0 pe Oblemenco). Înainte de începerea campionatului și-au făcut timp să își adjudece și trofeul Supercupei (cu U Cluj, după lovituri de departajare). Motive de optimism, așadar, în perspectiva întâlnirii cu Levski Sofia.
Totuși, duelul cu bulgarii nu va fi sub nicio formă o formalitate; echilibrul este ceea ce va caracteriza, cel mai probabil, partidele cu trupa din Sofia. Fanatik a anunțat în cursul zilei de astăzi că stadionul este sold-out pentru meciul de la Sofia și este de așteptat ca oltenii să umple, la rândul lor, Oblemenco la retur. Așadar, emulația este la cote înalte în ambele tabere. Valoarea loturilor confirmă și ea ideea de echilibru: Transfermarkt evaluează lotul oltenilor la 38,6 milioane EUR, în timp ce pentru Levski valoarea calculată este de 37,03 milioane EUR.
O miză care se poate dubla ușor! Pentru fiecare tur preliminar din Champions League, UEFA acordă un bonus de 175.000 EUR, bani garantaţi, indiferent de competiţie, care să sigure cluburilor cheltuielile cu meciurile din cupele europene. Cu alte cuvinte, dacă elimină Levski, Universitatea va încasa acest bonus de 3 ori, corespunzător celor 3 tururi preliminare de Champions League pe care le va juca. În scenariul nedorit în care oltenii sunt eliminați în turul 3 preliminar al Champions League, ei vor juca automat în play-off-ul Europa League, ceea ce le va aduce încă un bonus de 175.000 EUR.
Continuând scenariul negativ, presupunem că Universitatea nu va reuși calificarea din play-off-ul Europa League; asta înseamnă că Universitatea accede în faza ligii UEFA Conference League, ceea ce o va face eligibilă pentru un bonus adițional de 3,17 milioane EUR. La aceste sume se vor adăuga un minim garantat de 28.000 EUR (bonusul cu care UEFA răsplătește ultima clasată în grupa Conference League) și încă cel puțin 86.000 EUR (alocarea minimă din value pillar UEFA).
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/befunky-collage-22.jpg)
Așadar, în situația în care va elimina Levski Sofia, Universitatea Craiova va încasa (minim garantat!) 3,984 milioane de euro de la UEFA. Asta fără a lua în calcul premiile din partea sponsorilor clubului, încasările din bilete (trei meciuri în faza ligii Conference League) și alte venituri comerciale generate în ziua meciului.
În plus, dacă ultima poziție în clasamentul fazei ligii UEFA Conference League este premiată cu 28.000 de euro, pentru fiecare loc câștigat Craiova poate primi încă 28.000 de euro. Mai mult, componenta value pillar (mecanismul care înlocuiește market pool și coeficientul de club) poate aduce Craiovei, într-un scenariu realist, între 350.000 și 600.000 de euro. Cu alte cuvinte, prin participarea în faza ligii Conference League, pe lângă premiile garantate de la UEFA, Craiova poate produce încă minimum 2,5 – 3 milioane de euro din bilete, premii de clasament și value pillar.
Atenție, scenariul de mai sus este unul pesimist, singura premisă favorabilă fiind calificarea în dauna celor de la Levski, un obiectiv cât se poate de realizabil. Scenariul optimist presupune calificarea în play-off-ul Champions League. De acolo, chiar și fără calificarea în faza ligii, Universitatea ar pleca cu un minim garantat de 8,6 milioane de euro. Și asta pentru că fiecare club eliminat în play-off-ul Champions League primește 4,29 milioane de euro, iar accesul automat în faza ligii Europa League este bonusat cu încă 4,31 milioane de euro.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/befunky-collage-21.jpg)
În imaginea de mai sus, pentru o perspectivă completă, sunt prezentate sumele alocate pentru victorie și, respectiv, pentru un rezultat de egalitate în fiecare competiție. Evident, la fel ca în cazul Conference League, bonusul de clasament corespunde ultimei poziții din faza ligii, iar componenta value pillar ar fi, în cazul Craiovei, semnificativ mai mare.
Olteni… luați-le banii!