Milionarul Dan Nicorescu a ajuns la secția de Poliție după ce a fost surprins în timp ce a agresat în trafic o femeie. Tot scandalul ar fi izbucnit din cauza unui loc de parcare.
Incidentul a avut loc chiar în fața locuinței milionarului Dan Nicorescu. Scandalul a început după ce o femeie a parcat în fața porții acestuia. Afaceristul a ieșit la ea, iar spiritele s-au încins.
Potrivit unor imagini, Nicorescu a împins, de mai multe ori, portiera mașinii, lovind-o pe aceatsa peste picior. Ulterior, polițiștii au fost chemați la fața locului, conform antena3.ro.
Oamenii legii au întrebat-o pe aceasta dacă dorește să îi fie aplicat acel chestionar de risc în vederea emiterii unui ordin de protecție, însă ea a refuzat. De asemenea, a refuzat îngrijirile medicale, și și-a rezervat dreptul de a face o plângere la poliție de una singură.
„Secția 2 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, ca urmare a unor divergențe verbale legate de un loc de parcare, context în care în urma loviturii ar fi scăpat telefonul mobil din mână, astfel fiind provocate distrugeri la nivelul acestuia.
Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, au identificat și depistat un bărbat, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, persoana vătămată nu a dorit îngrijiri medicale, rezervându-și dreptul de a depune plângere cu privire la cele sesizate. Totodată, a refuzat întocmirea formularului de evaluare a riscului, și, implicit, emiterea unui ordin de protecție provizoriu extins, prevăzut de Legea 26/2024″, au precizat polițiștii.
Milionarul a declarat pentru Antena3 CNN că ar fi fost provocat de femeia respectivă, care ulterior ar fi încercat să îi solicite o sumă de bani în așa fel încât să treacă cu vederea întregul incident.