Milionarul Călin Donca este unul dintre influencerii care s-au poziționat de partea lui Călin Georgescu. Antreprenorul brașoveanl-a susținut pe acesta prin postări pe TikTok și pe alte rețele sociale. FANATIK a stat de vorbă cu afaceristul și a încercat să înțeleagă ce l-a făcut să aibă o astfel de abordare.
Călin Donca, unul dintre cei mai influenți afaceriști din tânăra generație, este unul dintre oamenii care au crezut în Călin Georgescu și s-au regăsit în mesajele sale. Milionarul de 40 de ani susține că își dorește o schimbare fundamentală în viața politică din România. Și, pare-se că doar candidatul independent ar putea să i-o aducă.
Donca spune că a ajuns să înțeleagă ce se află în spatele sistemului actual atunci când a ajuns în arest. Reamintim, afaceristul este anchetat într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală de milioane de euro și de constituirea unui grup infracțional organizat. Totul pe baza unor indicii considerate ”rezonabile” de către procurori.
„Îmi doresc un președinte mai ferm, un președinte care să vorbească, un președinte care să negocieze. Un președinte care este patriot și care, mai departe, învață și de la americani, învață și de la ruși, învață și de la cei din Uniunea Europeană. Ia ce este mai bun de la toți și aplică la noi în țară. Bineînțeles, bazându-mă pe ceea ce dumnealui a afirmat de mai multe ori. Clar, neștiind dacă va avea puterea să le realizeze, decât în momentul în care ar ajunge președinte în fapt.
Personal, în ultimii 30 de ani de la Revoluție și până astăzi, cine a fost președinte nu mi-a influențat viața prea mult. Însă, în ultima perioadă, de când am fost și arestat, am văzut cum sistemul folosește organe de control pentru a aduna bani la bugetul de stat. Exact de la aceia care plătesc impozite și practic sunt motorul societății. Nevinovat am ajuns să văd că poți să faci arest pe baza unor indicii rezonabile. Motiv pentru care am ales să îmi exprim opinia în mod public. De aceea vreau o schimbare de la vechi la nou, chiar dacă este puțin probabil, și înseamnă un miracol, ca ea să se întâmple”, a declarat milionarul Călin Donca pentru FANATIK.
Aparent, Călin Donca are tot ce-și dorește, la vârsta lui. El controlează afaceri în energie și agricultură, locuiește într-o vilă de 4 milioane de euro. De asemenea, conduce mașini de lux și a intrat în topul celor mai bogați români. Ce determină un antreprenor tânăr, care și-a construit și o comunitate puternică în mediul online să sprijine candidatura lui Georgescu, în detrimentul Elenei Lasconi?
Donca spune că unul dintre argumentele care l-au convins să fie alături de câștigătorul turului întâi al alegerilor prezidențiale este modul în care acesta se poziționează față de organisme precum NATO sau UE. Mai precis, omul de afaceri s-a declarat ”speriat” de sprijinul necondiționat pe care România l-ar acorda alianței, în cazul unui război. Pe de altă parte, milionarul consideră că Georgescu ar putea fi omul care să se opună unui astfel de scenariu.
„În cazul în care va ieși ca președinte doamna Elena Lasconi consider că lucrurile care s-au întâmplat în ultimii 10 ani vor continua. Mari schimbări nu mă aștept să fie. Nu pot spune că va fi rău, nu pot spune că va fi bine. Ceea ce mă sperie doar, sunt declarațiile dumneaei privind sprijinul pe care noi trebuie să-l oferim, aproape necondiționat, Ucrainei. Cu alte cuvinte, bani, materiale, ajutoare. Poate chiar oameni care să meargă să lupte ca forță militară într-un război, cu care personal nu mă identific. Ș nu cred că vreun român se poate identifica.
Pe cealaltă parte, în cazul în care domnul Călin Georgescu va ieși președinte, bazându-mă pe declarațiile pe care dumnealui le face, consider că nu am fi sub riscul de a ne trimite tinerii și bărbații la război. Asta, deoarece se opune cu vehemență împotriva unui scenariu de acest fel.
De asemenea, un lucru important este că Uniunea Europeană în care suntem, ar găsi în România o forță cu care să negocieze, nu la care să ordone. În ultima perioadă România a executat, din câte am observat, ordinele externe. Nicidecum nu a negociat aceste dorințe”, a explicat Călin Donca pentru FANATIK.
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale este programat pentru data de 8 decembrie, atunci când românii trebuie să aleagă între ultimii doi candidați rămași în cursă. Aceștia sunt: Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR). Surpriza de la turul întâi, Călin Georgescu, a stârnit o adevărată furtună care a culminat cu convocarea CSAT de către președintele Iohannis. Dar, și cu două sesizări către CCR referitoare la o posibilă anulare a alegerilor.
De asemenea, românii sunt chemați la urne și pe 1 decembrie, atunci când trebuie să stabilească structura viitorului parlament.