Life

Milionarul Călin Donca, menționat în raportul SRI, reacție după ce Călin Georgescu a fost dus la Parchet: ”Sunt trei oameni care au de câștigat”

Omul de afaceri brașovean Călin Donca, susținător declarat al lui Călin Georgescu, a vorbit despre ridicarea din stradă a candidatului independent.
26.02.2025 | 16:24
Milionarul Calin Donca mentionat in raportul SRI reactie dupa ce Calin Georgescu a fost dus la Parchet Sunt trei oameni care au de castigat
Milionarul suveranist Călin Donca spune că nu a fost surprins de ridicarea lui Călin Georgescu din trafic de către procurori / Colaj foto: Fanatik, Surse foto: Inquam Photos, Facebook
ADVERTISEMENT

Sunt trei oameni care au cel mai mult de câștigat de pe urma scoaterii din joc al lui Călin Georgescu, este de părere Călin Donca, un afacerist care a câștigat milioane de euro din energie și criptomonede.

Milionarul Călin Donca susține că ”cei care au anulat turul 2 nu se lasă”

Călin Donca este unul dintre susținătorii lui Călin Georgescu și spune că a anticipat evenimentele care au avut loc astăzi, 26 februarie 2025. Georgescu a fost săltat din trafic și condus la Parchetul General pentru a fi audiat în calitate de suspect.

ADVERTISEMENT

Omul de afaceri crede că în spatele acțiunii Parchetului General stau, de fapt, cei care ”au anulat turul 2” al alegerilor prezidențiale. El mai susține că știe cine este ”responsabil” pentru această situație.

”Astăzi, așa cum am anticipat, iată că cei care au anulat turul 2 nu se lasă. Iar eu știu și cine este responsabil, dar nu pot să spun. Pentru mine este evident, așa cum a fost evident și faptul că se vor întâmpla aceste acțiuni în perioada următoare.

ADVERTISEMENT

Trebuie să vă gândiți doar la acest lucru: cine are cel mai mult de câștigat din această situație? Dar real, nu doar așa, la prima vedere. Deoarece sunt doar trei persoane care au de câștigat foarte mult din situația aceasta și din ceea ce va urma. Cine observă cu atenție, o să-și dea seama și de ce și cine”, a declarat Călin Donca pentru FANATIK.

De ce a renunțat Donca la ideea candidaturii: ”Călin Georgescu a declarat că există un singur plan”

Călin Donca, adept al mișcării suveraniste, a anunțat că vrea să candideze și el la alegerile prezidențiale, cu doar o seară înainte de momentul în care Călin Georgescu a fost săltat de pe stradă.

ADVERTISEMENT

Miercuri dimineața, afaceristul s-a răzgândit, mai ales că a primit un semnal destul de clar chiar din partea lui Călin Georgescu.

ADVERTISEMENT

”Ieri am spus că voi candida la prezidențiale căci avem nevoie de un Plan B, de un Plan C, trebuie să mai candideze și alte persoane pentru că doar așa vom putea să întărim mai departe candidatura domnului Călin Georgescu. Sunt convins că cei care au anulat turul 2 nu se vor opri aici. Ei știau că vine iar turul 1, motiv pentru care s-au gândit mai departe și la următoarele acțiuni prin care să îi interzică candidatura, pentru a nu ajunge președinte.

Nu am crezut că se va întâmpla atât de repede, în niciun caz. Ca și om de afaceri, doar mi-am folosit logica. Îmi pare foarte rău că publicul a privit cu ochi răi candidatura mea, pe care mi-am și retras-o.

Asta pentru că domnul Călin Georgescu a declarat, seara trecută, că există un singur plan, Planul A și atât. Fără planuri de rezervă. Dacă el a considerat că asta este strategia pe care trebuie să meargă, eu îi respect decizia. Am o familie frumoasă, am o viață frumoasă, am o afacere pe care trebuie s-o fac frumoasă și mai departe îmi văd de drumul meu”, a mai declarat Călin Donca.

Milionarul apare în raportul SRI desecretizat după ședința CSAT

Călin Donca este unul dintre influencerii menționați în documentul SRI desecretizat după ședința CSAT ca susținători ai lui Călin Georgescu. În luna ianuarie, el a anunțat că va organiza un miting în fața sediului CCR, ”la îndemnul domnului Călin Georgescu”. În 2024, Călin Donca a fost rețintut de DIICOT, fiind inculpat într-un dosar de evaziune fiscală.