News

Milionarul care a decis să își predea afacerea angajaților. Personalul va încasa profiturile și se va ocupa și de conducerea firmei

Un milionar a luat decizia de a preda întreaga afacere angajaților săi. Cum s-a ajuns la o astfel de hotărâre și ce se va întâmpla mai departe?
17.08.2025 | 10:30
Milionarul care a decis sa isi predea afacerea angajatilor Personalul va incasa profiturile si se va ocupa si de conducerea firmei
De ce a decis milionarul să predea afacerea angajaților săi. Sursă foto: ibtimes.co.uk / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Milionarul care a fondat cel mai mare lanț de jucării din Marea Britanie a decis să își predea afacerea angajaților săi. Se pare că aceștia vor încasa profiturile și de asemenea, vor putea face modificări când vine vorba de conducerea firmei.

De ce a decis milionarul să predea afacerea angajaților săi

Gary Grant a deschis primul său magazin împreună cu soția sa Catherine în 1981, când avea 23 de ani. Acum are 66 de ani, iar imperiul său de milioane de lire sterline cuprinde 160 de magazine în toată Marea Britanie.

ADVERTISEMENT

Surprinzător sau nu, milionarul a decis să transfere afacerea angajaților săi. Mai exact, el a transferat 100% din proprietatea afacerii familiale către un fond al angajaților. Asta înseamnă practic că personalul va primi o parte din profituri și va avea un cuvânt de spus în modul de conducere a firmei.

Menționăm faptul că lanțul de jucării deținut de acesta este Entertainer, extrem de apreciat în Marea Britanie.  Și se pare că întreaga idee i-a aparținut chiar patronului, care este entuziasmat în legătură cu ce va urma.

ADVERTISEMENT

„Dacă afacerea ar fi fost vândută doar pentru bani, asta nu ar fi însemnat o predare a ștafetei în modul în care familia și-ar fi dorit”, a declarat domnul Grant pentru BBC.

ADVERTISEMENT

Cea mai mare parte a profiturilor Entertainer sunt realizate în perioada premergătoare Crăciunului. Iar Gary Grant a spus că acest lucru înseamnă că este prea devreme pentru a spune dacă angajații vor primi un bonus pentru acest an financiar.

ADVERTISEMENT

„Adevăratele recompense ar trebui să vină pentru anul care se încheie în ianuarie 2027. Atunci cred că angajații vor începe să vadă ceva puțin mai semnificativ”, spune el.

Câți bani mai câștigă familia Grant

Gary Grant și familia sa vor fi, de asemenea, recompensați financiar. Ei vor primi o plată pentru transferul participației lor de 100%, care va fi preluată din profituri în timp.

ADVERTISEMENT

De menționat este faptul că Entertainer a înregistrat profituri uriașe în ultimii ani. Iar asta în ciuda tuturor situațiilor care au avut loc în ultimii ani și care au devastat alte afaceri.

„The Entertainer a prosperat în ciuda tuturor dificultăților”, a sus domnul Grant, enumerând criza financiară din 2008, pandemia, declinul magazinelor din centrul orașelor și trecerea la comerțul online.

Ce e diferit la această afacere

Ce e diferit la afacerea milionarului care a decis să predea afacerea angajaților săi? Etica creștină a familiei Grant este esențială pentru modul în care este condusă afacerea. Spre deosebire de alți mari retaileri, magazinul nu este deschis duminica. În același timp, aceasta donează 10% din profitul anual în scopuri caritabile.

Mai mult de atât, anul trecut a fost extins și parteneriatul cu Tesco pentru a stoca jucării în peste 850 de magazine ale lanțului de supermarketuri. De asemenea, există concesii în 140 de magazine Matalan.

Jess Payne, care lucrează pentru Entertainer de 10 ani, a declarat că decizia domnului Grant este „foarte curajoasă” pentru el și „foarte interesantă pentru angajați”. Totodată, ea a spus că oamenii din cadrul companiei se ascultă reciproc. Astfel, cu toții pot să contribuie la succesul viitor al afacerii.