Dani Mocanu și fratele său, Nando, au locuit în Italia într-un hotel modest, acolo unde ar putea să rămână și în perioada arestului la domiciliu.
Fugit din România pentru a evita pușcăria, Dani Mocanu nu pare să fi avut un plan prestabilit, așa cum s-a întâmplat în alte cazuri celebre de condamnați de lux. Chiar dacă în țară a circulat informația că manelistul a fost prins într-o stațiune scumpă de pe Coasta Amalfi, în realitate lucrurile nu stau chiar așa.
La începutul lunii noiembrie, Dani Mocanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor, într-un dosar în care și fratele său, Nando, a primit șapte ani. În ziua condamnării, cei doi s-au făcut nevăzuți dar au fost prinși, câteva zile mai târziu, în Italia.
Poliția italiană a transmis recent și câteva detalii destul de exacte despre locația la care frații Mocanu au fost găsiți. Cei doi au fost localizați în provincia Napoli, în localitatea Casola di Napoli, via Gesini 63.
Casola di Napoli este o comună cu o suprafață de 2,6 km pătrați, care în anul 2023 avea o populație de 3.652 de locuitori. Comuna se află în regiunea Campania din sudul Italiei, între Gragnano și Agerola, pe drumul care duce spre Coasta Amalfitană. Are o economie bazată pe agricultură, olărit și turism rural și, în general, este apreciată pentru peisajele verzi, uleiul de măsline și vinurile locale.
Localitatea este recunoscută ca una liniștită, cu oameni calzi și primitori care petrec la celebrele festivaluri locale. O atmosferă tipic ”napolitană”, fără excese de opulență și cu o arhitectură rurală autentică. Ce-i drept, în ultima perioadă, localitatea a înflorit după ce toți mai mulți turiști au început să descopere zona. De asemenea, au apărut și case scumpe, mai ales în apropiere de mare.
La adresa indicată de comunicatul poliției se află un hotel de trei stele tip ”Bed and Breakfast”. Acesta se numește ”Il Rifugio Sui Due Golfi” (Refugiul de pe cele două golfuri) și oferă spre închiriere camere cu baie proprie și bucătărie de tip chicinetă, la prețuri care încep de la 300 de lei.
Departe de a fi de lux, hotelul este apreciat de turiști atât pentru vederea panoramică asupra celor două golfuri din zonă (Golfo di Napoli și Golfo di Salerno), precum și pentru ospitalitatea gazdelor.
A fost o cazare mai degrabă spartană pentru Dani Mocanu și fratele său, mai ales că manelistul obișnuiește să epateze cu obiecte de lux și să se pozeze cu teancuri de bani. Se pare, însă, că aceștia și-au dorit o locație cât mai discretă, sperând să nu fie identificați de autoritățile locale.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/11/dani-mocanu-hotel.jpg)
Din păcate pentru ei, aceștia au aflat și i-au arestat pe frații Mocanu, pe baza mandatului internațional emis de statul român.
Joi, 13 noiembrie, Nando și Dani Mocanu au fost prezentați pentru prima dată în fața unui judecător din Napoli, care va decide dacă va admite cererea de extrădare pe care autoritățile române o pregătesc pentru cei doi.
Tot joi, judecătorii au decis ca frații Mocanu să fie eliberați din arestul preventiv și să fie plasați în arest la domiciliu de unde urmează să își aștepte sentința. Dani Mocanu și fratele său ar putea să-și petreacă următoarea perioadă în aceeași locație de unde au fost ridicați, în cazul în care nu dispun de o proprietate în Italia.
Dacă vor fi extrădați frații Mocanu își vor petrece următorii ani în închisoare. Totuși, ei nu vor mai primi un spor la pedeapsa actuală pe motiv că au fugit și asta pentru că au fost prinși într-o perioadă relativ scurtă de la dispariție.