Milionarul Ţucudean e modest: „Nu vreau să mă dau mare cu ce am”

Eduard Popa   
in Fotbal intern
08/04/2018, 10:08
Milionarul Ţucudean e modest: „Nu vreau să mă dau mare cu ce am”

„Atât timp cât eşti într-o echipă şi faci sport de performanţă, nu ai cum să duci o viaţă diferită de a altor jucători. Nu am sărit calul niciodată. Că îmi plac mie maşinile, asta e partea a doua. Cui nu-i plac? Am avut posibilitatea, îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt norocos. Ai mei mi-au cumpărat, dar nu vreau să mă dau mare cu ce am”, a povestit Ţucudean, într-un interviu pentru Pro Sport.

„Eu joc de plăcere, nu am jucat niciodată pentru bani, îmi place foarte mult. Toată lumea îmi spune “De ce mai stai la fotbal, dacă ai ceea ce ai?”. Pentru că îmi place. “Că te ceartă antrenorul”. Asta este viaţa de sportiv. Te ceartă ca să te facă să progresezi şi cred că am fost norocos că am ajuns şi la echipe mari din România”a mai spus atacantul lui CFR Cluj.

Ţucudean: „Mă recompensa bunicul când eram junior”

Cel care l-a motivat cel mai mult pe Ţucudean de-a lungul carierei a fost bunicul său: „Mă recompensa, toată lumea zicea, dar o făcea când eram mic, când eram junior. Îşi dorea să mă motiveze mai mult, dar după ce am mers la seniori n-a mai făcut-o. Pentru el a fost şi este o mare bucurie.”

Ţucudean este unul dintre golgeterii Ligii 1 în acest sezon. El a înscris 12 goluri pentru Viitorul şi CFR în actuala stagiune, fiind la egalitate cu Harlem Gnohere pe prima treaptă în clasamentul celui mai buni marcatori. Forma bună a atacantului l-a propulsat la echipa naţională unde a şi marcat un gol în amicalul cu Israel.