Fotbal intern

„Noul” Soiledis a ajuns la FC Botoșani. Minas Chalkiadakis a semnat cu moldovenii. EXCLUSIV

12.09.2019 | 17:36
Noul Soiledis a ajuns la FC Botosani Minas Chalkiadakis a semnat cu moldovenii EXCLUSIV

FC Botoșani are un nou jucător grec după ce fundașul stânga Aristidis Soiledis a plecat acum câteva săptămâni la FCSB, informație dezvăluită exclusiv de FANATIK. Formația condusă de Valeriu Iftime și-a adus atacant de naționalitate greacă, acesta venind la Botoșani liber de contract. Minas Chalkiadakis a semnat în urmă cu câteva momente cu echipa antrenată de Marius Croitoru.

Minas Chalkiadakis a semnat cu FC Botoșani pe o perioadă de doi ani. Născut în aceeași zi cu Hagi și Ronaldo!

Minas Chalkiadakis este un vârf grec de 24 de ani, pe care i-a împlinit pe 5 februarie, fiind născut în aceeași zi cu „zei” ca Hagi, Ronaldo, Neymar. Acesta a semnat un contract valabil doi ani cu FC Botoșani, transferul fiind intermediat de către Florin Vulturar, cel care are relații foarte bune cu conducerea moldovenilor.

  • 24,8 ani este media de vârstă a lotului celor de la FC Botoșani, Chalkiadakis încadrându-se în noua strategie a moldovenilor

Înalt de 1,86 metri, Chalkiadakis a rămas liber de contract în vară, după despărțirea de Chania, cu care nu a avut un sezon prea reușit. De-a lungul carierei, noul atacant al Botoșaniului a mai evoluat la Anagennisi Karditsas, Panthrakikos, Zakakiou, nume care nu spun mare lucru, dar moldovenii au demonstrat în mai multe rânduri că mizează pe necunoscuți vânduți ulterior foarte bine.

minas chalkiadakis
Minas Chalkiadakis a purtat numărul 9 la formațiile unde a evoluat. La Botoșani, acest tricou este acum al lui Ofosu

Botoșaniul s-a reinventat în această vară după ce au plecat 9 titulari!

Echipa lui Valeriu Iftime s-a refăcut în mare parte în acest sezon. A pierdut mulți titulari față de 2018 și a mizat pe nume extrem de interesante. Dar în primul rând trebuie să spunem că „revoluția” a început de la banca tehnică, unde Iftime a mers (până acum cu rezultate!) pe mâna debutantului Marius Croitoru.

Au plecat, dintre numele importante, portarul Fraisl, Fabbrini, Burcă, Roman, Karaboue, Oaidă, Fulop, Soiledis, Golofca, toți titulari de drept. Au venit Ofosu, Așkovski, Moussa, Haruț, Kolesovs, Pierce, Hankic, Ebenhofer, Țigănașu, Mendoza, iar acum Chalkiadakis. Acesta se va bate cu Ofosu, Moussa și Mendoza pentru avanposturile Botoșaniului.

  • 100.000 de euro este cota actuală a atacantului grec adus de FC Botoșani, la jumătate din cât era acum un an
  • 9 goluri în 40 de meciuri a dat Minas Chalkiadakis pentru ultima echipă la care a jucat, PAE Chania