Minerii din Valea Jiului, pregătiţi de război la Mineriadă: „Am primit echipament militar complet şi arme”. Dezvăluiri tulburătoare

Despre evenimentele petrecute în Piața Universității din București din momentul în care locul a fost, practic, cucerit de minerii conduși de Miron Cozma s-a vorbit mult. Foarte interesantă este, însă, și povestea pregătirii cohortei de mineri la o unitate militară de lângă Aninoasa, lucru dovedit de însemnările jurnaliștilor vremii și preluat în cartea „Piața Universității”, apărută în 1992. Interesant este că dovezile au venit tocmai din partea unor studenți de la Petroșani, fapt care sporește autenticitatea relatării.

În lucrarea „Piața Universității”, sub coordonarea lui Constantin Manu, a apărut un interviu cu un anume Florin Munteanu, la vremea aceea student în anul III la Facultatea de Mașini și Instalații Miniere, din Petroșani. Înainte de trece la subiect, Munteanu și-a avertizat interlocutorul: „Studenții de aici, spre deosebire de cei din alte centre universitare, se află într-o situație foarte ingrată. Suntem o insulă într-un ocean, dar în locul apei sunt minerii. Noi încă vorbim în șoaptă…”.

Pentru a înțelege clar situația ce explică (pe undeva) fanatismul gloatelor de mineri care au asediat Capitala, continuăm „depoziția” studentului: „Mulți se tem de turnători, pentru că au fost și mai sunt printre noi. Majoritatea studenților din Petroșani simpatizează cu PNL, cu Ecologiștii și cu PNȚ, foarte puțini cu FSN. Dar opțiunea noastră nu contează. Dacă ar ști minerii ce gândesc, m-ar omorî. Ei nu acceptă niciun fel de critică la adresa FSN-ului”.

„Ortacii” de la Aninoasa, îmbrăcați ca pentru război și „concentrați” pentru o acțiune în forță la București

O altă mărturie scoate la iveală faptul că dotarea minerilor cu „bagajele” corespunzătoare unei excursii la București a început cu persoanele care locuiau într-un cămin de familiști de lângă Aninoasa: „Inițial am fost duși la o unitate militară, unde am primit echipament militar complet, mai puțin arme. Am fost anunțați că vom mai rămâne acolo câteva zile și, dacă va fi nevoie, vom acționa, dar îmbrăcați în echipament militar, nu în haine minerești. Am primit indicația să luăm cu noi îmbrăcămintea de soldat, pentru că nu se știe când va fi nevoie de ea. Să o avem oricând, la îndemână”.

Digi24.ro

O actriță cunoscută încă din copilărie a murit la 24 de ani. A avut primul rol principal la doar 6 ani

Aceasta este destăinuirea lui Viorel Ene, ajutor miner la brigada Șteț, I.M Aninoasa. Trebuie subliniat clar faptul că măsurile luate la Aninoasa au fost ilegale, și vom afla motivele.

„Veniți de luați… cozi de sapă!”

Pentru a respecta firul cronologic al evenimentelor, ne întoarcem la declarația aceluiași Florin Munteanu, care a povestit: „când schimbul 3 se pregătea să intre în șut, s-a primit dispoziția să plecăm la București. Au plecat cei din schimbul 3 și alții din alte schimburi, care au trecut pe la mină ca să-și ia lămpașele și hainele „de serviciu”, „pentru că așa fusese indicația”.

Digisport.ro

Lovitură de proporții pentru victima celui mai mare jaf din istoria țării: peste 30.000.000 €! ”Este vina noastră”

Povestea înarmării minerilor a continuat și acceași sursă a specificat faptul că ortacii: „Au fost „invitați” și pe la magazinele sectoarelor, unde au primit cozi de sapă, furtune de presiune etc. După aceea, cei din Aninoasa, Vulcan și de la alte mine au fost transportați cu autobuzele la gara din Petroșani, unde îi așteptau trenuri deja pregătite. Ce s-a întâmplat la București, se știe foarte bine. Mai puțini cunosc faptul că aproximativ 3.000 de mineri s-au întors în Valea Jiului abia pe 29 iunie!”

Măsuri care plutesc între legalitate și abuz

Aici se cuvine o paranteză. Trebuie spus că, în cartea „Piața Universității” este menționat și faptul că, potrivit OUG 21/2004, doar în cazul instituirii stării de alertă „se pot dispune ORICE măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră, cu condiția să fie proporționale cu situațiile care le-au determinat. Aceste măsuri se aplică cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege”.

De asemenea, se specifică faptul că Regimul juridic al ordonanțelor militare a fost reglementat abia de OUG 1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. Evident, aceste reglementări au intrat în vigoare la mult timp după Mineriada din 13 – 15 iunie 1900, dar, cel puțin din punct de vedere moral, dacă nu mai mult, echiparea minerilor și a oricărui cetățean în echipament militar este de neconceput, chiar și în timpul unei așa – zise „crize”.

De altfel, pentru a înțelege mai lesne ce înseamnă și ce a însemnat de-a lungul timpului „starea de alertă” (deși înaintea Mineriadei nu fusese decretată respectiva măsură!), am apelat la specialiști în domeniu. Răspunsul a fost halucinant, dar… conectat la realitate.

„Starea de alertă este decretată abuziv, de către persoanele care au un anumit interes. Observați, de-a lungul timpului, cine și ce interese au avut, când au apelat la o asemenea măsură. Din păcate, în materie de infracțiuni legate de cazuri de alertă, în România, cazuistica este, „teoretic”, inexistentă!”, au declarat pentru FANATIK.RO surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

„Ce crezi, vor rămâne mai multe partide?”

Este important de înțeles motivul pentru care minerii au ajuns o masă manipulată, trupa de șoc a forțelor politice de stânga, fapt dovedit ulterior de bătăliile purtate la Stoenești etc. Revenind la interviul oferit de Florin Munteanu, acesta a subliniat faptul că după 22 decembrie 1989, salariul mediu al „ortacilor” crescuse de la 200 de lei pentru 8 ore de muncă pe zi, la 375 de lei, pentru 6 ore de muncă zilnic, la care s-au adăugat diverse sporuri și alocații. Se pare că printre mineri s-au aflat și securiști, care le-au inoculat ideea că și-ar pierde drepturile dacă proaspăt – instalata conducere a țării ar fi înlocuită.

Contextul în care s-au desfășurat evenimentele este explicat, mai departe, în aceeași carte. „Un miner mi-a spus că FSN e un partid bun. Ne-a dat mâncare fără rație și program la televizor până la 1 noaptea. Atunci, de ce mai vrei, domnule, democrație? Altul m-a întrebat: „Ce crezi, vor rămâne mai multe partide?””, a relatat sursa citată.

Tot din interviul acordat de Florin Munteanu lui Constntin Manu am aflat că: „Niciun miner nu-și permite să vină de capul lui la București. Pentru o zi în care lipsește nemotivat își pierde sporul de vechime, alocația pentru copii, banii pentru alimente speciale. Așa că, nimeni nu pleacă fără să fie acoperit”.

Studenții de la Arhitectură, ciomăgiți și aruncați în fântână

Așadar, după ce am aflat cum au fost pregătiți, în prealabil, minerii și apoi am făcut cunoștință cu acel context istoric de la începutul anilor ’90, să vedem cum au purces „ortacii” către București, „cu arme și bagaje”. Cunoaștem deznodământul, știm ce s-a întâmplat cu multe dintre persoanele reținute și maltratate, dar este momentul să aflăm cum s-au „bucurat” și studenții de la Arhitectură de un tratament „adecvat”, mai ales că ei au nimerit cei dintâi în malaxorul evenimentelor.

Volumul „Piața Universității” cuprinde și mărturia studentului Cătălin Anghelescu, de la Arhitectură. În noaptea de 12 spre 13 iunie, acesta a rămas la facultate. Lucra într-un atelier, alături de patru colegi. În jurul orei 3, a auzit zgomot de geamuri sparte și țipete.

„Ne-am dus în foișor și am văzut masacrul pe care îl făceau cei de la Poliție: bătăi cu bastoane, corturile celor de la greva foamei distruse, scutieri în intersecție… La scurt timp, Poliția a intrat și a făcut percheziție. Am observat că două colege dispăruseră. Am plecat să le căutăm, am urcat în foișor, dar am fost văzuți de polițiștii care ne-au făcut semn să coborâm. Au dat cu picioarele în noi, apoi cu bastoanele de cauciuc. Ne-au încadrat și ne-au dus la marginea fântânii arteziene. Apoi, am fost aruncați acolo”, a relatat Cătălin.

A urmat un interogatoriu democratic, în timpul căruia studenții au fost chestionați pe marginea preferințelor electorale. Apoi, au fost întrebați de ce stau noaptea în institut. Potrivit lui Anghelescu, ei au explicat că au „predare de proiect”, dar au fost conduși către duba poliției: „Trecând printre cordoane, eram bătuți! Cu picioarele! Când să intru în dubă, a apărut un civil care le-a dat ordin să ne ducă în Facultate, pentru a fi arestați împreună cu ceilalți colegi, care erau în institut. Toate casetele noastre au fost controlate, iar cutter-urile găsite în genți au fost declarate arme albe”.

Cartea citată a menționată că, în dimineața zilei de 13 iunie, Facultatea de Arhitectură a intrat în grevă, pentru eliberarea colegilor arestați. Ca răspuns, neașteptat de rapid, o coloană de muncitori de la IMGB a atacat institutul. „Cei care eram în fața facultății am fost bătuți. Lozincile și geamurile de la intrare au fost sparte”, și-a amintit un alt „golan”, al cărui nume nu este specificat.

„La ora 1, Poliția a început să tragă!”

Ulterior, unul dintre studenții rămași la Arhitectură, în noaptea de 13 spre 14 iunie și al cărui nume nu este specificat, a precizat următoarele: „La ora 1, Poliția a început să tragă. După aprecierile mele, au murit mai mulți decât au anunțat. La ora 4, minerii umpluseră Piața. Au scotocit prin facultate și noi am luat-o la fugă. Unii au scăpat pe acoperiș. Pe noi, care am rămas, ne-au bătut până ne-au băgat în Salvare. La Urgență, medicul m-a chemat, mi-a dat drumul din spital și mi-a spus: „Du-te acasă cât mai repede, până nu se prind ăștia!”

Povestea spune că au existat și cazuri „fericite”, în care victimele n-au fost bătute zdravăn, ci au scăpat „doar” violate – dacă vorbim despre fete – sau jefuite, dacă ne referim la bărbați. „Mai întâi ne-au luat ceasurile și banii”, a povestit un anume Virgil Petcu, student la Facultatea de Electronică.

Marian Munteanu și fratele său, Bogdan, bătuți până la leșin

Virgil Petcu a povestit că minerii l-au prins pe Marian Munteanu după ce spărseseră sediul Facultății de Geologie. Liderul „Golanilor” se refugiase în „Club”, alături de fratele său, Bogdan Munteanu, și de alți colegi. În jur de 100 de mineri, înarmați cu bâte, lanțuri și ciocane, au spart ușa. Una dintre victime a povestit cum colegii săi s-au așezat în genunchi, iar minerii au început să lovească fără cruțare. „Bogdan Munteanu a fost maltratat îngrozitor. L-au confundat cu fratele său, Marian. I-au lovit până când niciunul din ei n-a mai mișcat. Noi am scăpat ieftin. Când ne-au găsit, cereau cu insistență dolari”, a relatat respectiva persoană.

Tot Petcu a rememorat că, după ce a fost aruncat în fântâna de la Arhitectură, a căzut chiar peste Bogdan Munteanu. Cu toții crezuseră că Marian murise… Cu toate acestea, „festivalul” bâtelor, al ciocanelor și al umilințelor a continuat.

Un alt student la Arhitectură și-a amintit: „Vreo doi au încercat să urineze pe noi. Îmi amintesc că, în acele clipe, unul dintre mineri a spus: „Ia uitați-vă la ei, ce fețe de drogați au!”. Un miner mai în vârstă a observat că țineam ochii întredeschiși. A luat în mână un fel de burghiu și a strigat: „Te omor, vierme!”. În momentul acela, unul dintre cei care mai încercaseră să-i tempereze a pus mâna pe burghiu și l-a oprit…”

Ion Iliescu: „Elemente fasciste s-au dedat la acte de vandalism”

Nu ne putem referi la vizita de „curtoazie” pe care minerii au făcut-o la București (n.r țineți minte, una dintre explicațiile la modă? „Au venit să planteze flori la Intercontinental și să curețe Piața Universității!”), fără să amintim discursul public al președintelui Ion Iliescu, adresat lui Miron Cozma și „oștilor” sale, pe care, inițial, le invitase să „ocupe Piața Universității”. Discursul a fost difuzat de TVR, la vremea aceea și ulterior a fost reluat inclusiv în cartea „Piața Universității”.

„Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră, de această dată mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care, și de această dată, l-ați dat la chemarea noastră”, a început discursul. Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie obligatoriu menționat că, ulterior, atât Ion Iliescu, cât și anumiți lideri ai minerilor au afirmat că „ortacii” au călătorit la București „din proprie inițiativă”!

Președintele proaspăt ales prin vot democratic și zdrobitor a continuat: „Așa cum ați văzut de această dată, avem de a face cu elemente absolut fasciste, care ieri s-au dedat la acte de vandalism. (…) Grupuri organizate de elemente incitante, multe dintre ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țigle, au atacat cordoanele de polițiști, înarmați cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini și apoi grupuri s-au îndreptat spre clădirea Poliției, pe care au incendiat-o și spre clădirea Ministerului de Interne. Spre seară, au invadat și clădirea Televiziunii, care a trebuit să-și întrerupă emisiunea”.

Menționăm că am păstrat, cu fidelitate, topica frazelor rostite de fostul președinte al României.

Generalul Diamandescu: „Informați-l pe domnul președinte că dăm foc autobuzelor. Așa a fost înțelegerea!”

De-a lungul vremii, s-a vorbit despre faptul că „Televiziunea Română Liberă”, cum era numită la începutul anilor ’90, și-a întrerupt emisia după o acțiune orchestrată de puterea de atunci. Rămâne antologic, în acest sens, momentul în care, pe frecvența Radio Contact, s-a interferat o discuție între șeful Poliției, generalul Ion Cornel Diamandescu, și ministrul de interne, Mihai Chițac.

„Vă rog să-l informați pe domnul președinte că dăm foc la toate autobuzele. Așa a fost înțelegerea!”, a spus Diamandescu, potrivit lucrării citate.

O mulțime de români prezenți la „Coppa del Mondo” au cerut azil politic

Să facem un salt… geografic și să aflăm, tot din cartea citată, cum au trăit momentele din 13 – 15 iunie românii dinafara țării. Fotografia unei boli este mai interesantă decât imaginea sănătății. Una dintre „molimele” care au intoxicat România post-decembristă a fost dezinformarea. Mecanismul nu a funcționat doar în țară, ci și în străinătate. Culmea ironiei, măcelul din Piața Universității a picat „ca o mănușă” peste participarea Naționalei de fotbal la „Coppa del Mondo”.

În loc să trăiască bucuria calificării la o nouă ediție a Campionatului Mondial, după o pauză de 20 de ani, românii ajunși în Italia au devenit ținta unor zvonuri care se refereau la faptul că, oripilați de fenomenul „Piața Universității”, mai mulți conaționali de-ai noștri ar fi cerut azil politic.

Un anume E.Țepeș (probabil un pseudonim) a „taxat” în stil pamfletar, în cartea „Piața Universității”, momentul cu pricina: „După fructuoasa vizită de lucru în Capitală a legiunilor pretoriene din Valea Jiului, am constatat un fapt care la prima vedere m-a surprins, dar căutând să-i aflu logica, l-am găsit normal. Acest fapt, banal la prima vedere, erau cozile de la câteva unități de tip foto specializate pentru fotografiile tip pașaport”.

„Pentru a-mi lămuri curiozitatea stârnită de dorința avalanșei de amatori ai documentului care permite călătoria peste hotare, am stat de vorbă cu mulți dintre solicitanți și am aflat că, datorită felului în care decurge începutul democrației în țara noastră, acest document este esențial”, a continuat Țepeș.

Așadar, realitatea era alta. Potrivit sursei citate, românii respectivi, „printre care se află și răniți în timpul Revoluției”, au luat această decizie în calitate de cunoscători direcți ai realității post-ceaușiste.

Ana Blandiana: „În toată istoria omenirii nu a existat o revoltă mai inutilă!”

Poeta Ana Blandiana a participat activ la fenomenul „Piața Universității” dar nu s-a aflat printre demonstranți, la momentul venirii minerilor. Blandiana este semnatara unui scurt capitol în cartea la care ne refeream, intitulat „Oboseala de rău”. Poeta s-a referit la starea sufletească paradoxală, produsă de finalul „Golaniadei” și mai ales la concluziile care ar trebui trase după acesta.

„Nu cred că voi uimi pe cineva mărturisind că rareori am fost mai deprimată decât acum, dar știu că ar fi mulți uluiți auzindu-mă spunând că speranțele mele au rămas încă intacte. Și, totuși, e adevărat: de dincolo de lacrimile de rușine și de oroare, ochii mei se încăpățânează să vadă cum pe umerii însângerați ai victimelor continuă să se miște aripile speranței. Iluzie optică? Masochism intelectual? Naivitate politică? Se vor întreba când, de fapt, în calea disperării mele stă o simplă concluzie, potrivit căreia, în toată istoria omenirii, nu a existat nicio revoltă mai inutilă și nicio represiune care să nu fi fost în zadar”, a scris Ana Blandiana.

De altfel, poeta s-a referit și la faptul că istoria se repetă și a amintit că, la consfătuirea de la Mangalia, „moderată” de președintele Nicolae Ceaușescu, în 1983, s-a strigat „moarte intelectualilor”, așa cum s-au petrecut lucrurile și pe parcursul „Golaniadei”, când partizanii lui Ion Iliescu și ai FSN-ului îi apostrofau pe demonstranți.

„Istoria se repetă și încă din ce în ce mai repede. De la mini-revoluția culturală și până la preluarea puterii (n.r de către FSN) au trecut, pe vremuri, șase ani, iar din decembrie până la devastarea Universității, numai șase luni. (…) Mă îndoiesc însă că va mai exista suficient timp pentru un nou realism socialist care să idealizeze bâtele agitate sub bolțile Școlii de Arhitectură. Ca și viteza corpurilor în spațiu, viteza istoriei în timp are limite dincolo de care nu se mai poate produce decât explozia”, a punctat Ana Blandiana, în articolul său.

Ștefan Radof: „Mă văd pus în situația clară de a accepta exterminarea”

Și marele actor Ștefan Radof a fost un demonstrant fervent împotriva neo-comunismului. Plecat dintre noi în anul 2012, regretatul artist a semnat, de asemenea, un articol în cartea care evocă momentele Mineriadei. În capitolul intitulat „Ieșirea din consens”, actorul (și poetul) Ștefan Radof a făcut referire la celebrul discurs public în cadrul căruia Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor.

„Apelând mai întâi și mulțumind minerilor ca și altor grupări pentru vitejeasca eradicare a Capitalei, deocamdată de bandele teroriste interne și externe (roșii, verzi, galbene, etc), de torționari, de bișnițari, de evrei, de țigani, iar mai nou, de securiști privatizați la care printr-o ciudată synpathee au fost adăugați intelectualii și studenții, conducerea țării, aleasă la 20 mai printr-o majoritate zdrobitoare, ne-a dat de înțeles că trebuie să fim de acord într-un consens unanim și cu următoarele acte…”, și-a început autorul textul, extrem de dur.

Ulterior, Ștefan Radof a trecut la enumerarea efectelor Mineriadei: „Devastarea universităților din București, a laboratoarelor și bibliotecilor acestora, vânarea, maltratarea și uciderea studenților și elevilor, precum și a profesorilor acestora, devastarea sediilor unor partide de opoziție și ale unor organizații sociale sau culturale, devastarea sediilor unor ziare și reviste după criterii arbitrare, violarea și devastarea de locuințe particulare ale unor cetățeni vizați sau nevizați, etc”.

Tonul acid este prezent pe tot parcursul capitolului și ne permitem să reproducem exact un alt pasaj din textul semnat de Ștefan Radof: „Găsindu-mă, deci, printre cei damnați cu infirmitatea de a gândi și refuzând consensul la ingerințele miniere, mă văd pus în situația clară de a accepta exterminarea mea și a altora ca mine, spre binele public și al viitorimii acestei țări. Propunerea mi se pare cu atât mai fericită, cu cât ea vine și din partea fraților noștri aleși, căci numai așa, prin selecția puritanilor mineri, poporul acesta vitregit va dobândi un viitor liniștit urmașilor săi”.

Acestea sunt o mare parte din mărturiile cuprinse pe parcursul lucrării „Piața Universității”, iar comentariile sunt de prisos. Anii au trecut, iar, revenind la trecutul recent, la 10 decembrie 2020, Curtea Supremă a decis restituirea dosarului Mineriadei din iunie 1990 Parchetului Militar, pentru refacerea rechizitoriului