Life

Previziunile anului 2022 făcute de astrologul Minerva: ”Decizii care ne vor schimba viața”

Astrologul Minerva a făcut o serie de previziuni cu privire la ceea ce se va întâmpla în 2022, anunțând că lumea va trece prin transformări radicale de-a lungul celor 12 luni care urmează.
31.12.2021 | 12:00
Previziunile anului 2022 facute de astrologul Minerva Decizii care ne vor schimba viata
Astrologul Minerva a făcut previziuni cu privire la ceea ce se va întâmpla în 2022 Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Astrologul Minerva, consultat de Antena 3, susține că în anul 2022 sunt așteptate modificări ale paradigmelor în ceea ce privește tehnologia, dar și în plan politic și medical, în timp ce anumite zodii vor profita la maximum de oportunitățile pe care le au în plan financiar.

Anul 2022, anul schimbărilor tehnologice și financiare

Astrologul Minerva, într-o intervenție avută la Antena 3 a vorbit despre ce modificări vor avea loc în 2022 în plan astral, anunțând că anul care urmează este unul al schimbărilor în mai multe domenii, dar, totodată, un an al instabilității.

ADVERTISEMENT

”Anul 2022 va fi extrem de bogat în evenimente care vor ajuta la schimbarea conștiinței umane. Transformările despre care se vorbea în 2020 și 2021 vor începe să se manifeste vizibil și oamenii vor înțelege anumite lucruri. Majoritatea dintre noi vom lua decizii extrem de importante, vor fi decizii care ne vor schimba viața”, explică Minerva pentru sursa citată.

Iar când vine vorba de schimbările care vor avea loc la nivelul întregii lumi, astrologul Minerva nu este foarte liniștită, anunțând frământări cât se poate de serioase în politică, burse și tehnologie.

ADVERTISEMENT

”Previziunile pentru 2022 ne avertizează că vor fi frământări în arena politică globală, vor fi fluctuații semnificative ale piețelor bursiere, iar reprezentanții semnelor zodiacale care vor ști să profite de aceste fluctuații vor putea, peste noapte, să dea lovitura în ceea ce privește afacerile”, explică astrologul citat de Antena 3.

Minerva anunță descoperiri importante în domeniul tehnologiei

”Anul acesta este un moment extraordinar în care vom afla despre o chestiune extraordinară la care se lucrează în secret de mai mulți ani, iar lumea va înțelege că va trebui să o ia într-o altă direcție. Eu cred că vine din domeniul energetic, dar s-ar putea să avem lucruri extraordinare în tehnologie, probabil inteligența artificială sau alte lucruri care se extind în această arie și invenții la care s-a lucrat mult timp în secret vor fi cunoscute publicului”, explică astrologul.

ADVERTISEMENT

În altă ordine de idei, nici sistemul medical nu va fi unul în care să ne bucurăm de prea multă liniște, chiar dacă, într-un fel, lucrurile se vor mai îmbunătăți în anumite direcții, iar descoperirile făcute vor fi unele care vor reuși să trateze, pe scară largă, oamenii și suferinzii.

”Aceste tehnologii sunt legate despre energie, dar și de cercetarea în domeniul medical. Cercetarea în domeniul medical, în perioada Uraniană, va deschide căi și vindecări la care toată lumea speră. Dar, din punct de vedere sanitar în 2022 lucrurile nu se vor schimba”, explică ea.

ADVERTISEMENT

Mai mult, prevede astrologul Minerva, din cauza situației pandemice, lucrurile se vor precipita și vor avea loc ample mișcări îndreptate împotriva guvernelor. ”Va fi o bătălie între populație, omul de pe stradă, și guvernul care dorește să impună anumite legi care contravin constituției”, a mai precizat astrologul Minerva.

Lumea va suferi reconfigurări politice remarcabile

În plan politic, la nivelul întregului glob, susține Minerva, astrele anunță că vor avea loc reconfigurări politice importante. ”Vom asista la reconfigurări politice, așa cum deja au și început, iar Barbadosul și-a declarat independența, nu mai este dominion englez”, susține Minerva.

În apropiere de România, de asemenea, vor exista frământări serioase în ceea ce privește configurarea statală, zona fostei Yugoslavii fiind, ca de obicei, cea mai afectată.

”Bosnia Herțegovina stă pe un butoi de pulbere, este posibil să se scindeze în două țări, Bosnia și Herțegovina”, mai spune astrologul Minerva.

ADVERTISEMENT