Miniștrii apărării din 50 de state care susțin Kievul s-au reunit miercuri într-o videoconferinţă condusă de miniștrii apărării din Germania și Marea Britanie. Înainte de discuție, britanicii au anunțat că vor trimite în acest an 120.000 de drone în Ucraina, iar acest anunț, coroborat cu alte proiecte comune în domeniul armamentului pe care Kievul le are cu alte state europene, a înfuriat Rusia peste măsură.
Ministerul rus al Apărării a avertizat că decizia statelor europene de a extinde cooperarea comună cu Ucraina în producţia de drone este „un pas deliberat care duce la escaladarea tensiunilor situației militar-politice pe întreg continentul european și la transformarea treptată a acestor state în spatele strategic al Ucrainei”. În plus, ministerul mai transmite că producția de drone în Europa pentru Ucraina ar putea duce la consecințe imprevizibile și ar împinge statele de pe continent spre un conflict cu Rusia.
Mai mult, Ministerul Apărării de la Moscova a publicat o listă a fabricilor în care rușii susțin că se produc drone pentru Ucraina. Lista include site-uri în Marea Britanie, Germania, Danemarca, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia și Cehia. Ea include, de asemenea, fabrici care, potrivit Moscovei, produc anumite componente pentru Ucraina – în Germania, Spania, Italia, Cehia, Turcia și chiar Israel. Cele mai multe „ţinte”, patru, se află în Italia – la Veneţia, Mandello Del Lario, Omegna şi Garbagnate Milanese. În Marea Britanie se află trei, la Londra, Leicester şi Mildenhall, iar Polonia, Cehia, Germania, Turcia şi Israel deţin câte două facilităţi unde se produc arme destinate Ucrainei. Din Israel a fost nominalizată compania Elsight, cu adrese la Haifa și Or Yehuda, unde sunt produse componente de rețele celulare modulare pentru Ucraina.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/04/o387609691280.jpg)
„Publicul european trebuie nu doar să înțeleagă clar cauzele reale ale amenințării la adresa securității sale, ci să cunoască adresele și locațiile proiectelor ‘ucrainene’ ‘comune’ pentru producerea de drone și componente pentru Ucraina pe teritoriul statului său”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării al Rusiei.
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și în prezent vicepreședintele lui Vladimir Putin în Consiliul de Securitate al Rusiei, a publicat la rândul său o amenințare mult mai explicită pe rețelele de socializare: „Trebuie să luați literalmente comunicatul Ministerului Apărării al Rusiei. Lista fabricilor europene care produc drone și alte echipamente este o listă de ținte potențiale pentru forțele armate ale Rusiei. Momentul transformării atacurilor în realitate depinde de ceea ce se va întâmpla în continuare. Gândiți-vă bine, parteneri europeni!”.
Amenințările Rusiei vin într-un context în care pe front se pare că Ucraina a reușit să înregistreze anumite succese în ultimele săptămâni. Potrivit analiștilor occidentali, forțele Kievului au reușit, în ciuda lipsei de personal, să perturbe „ofensiva de primăvară” a Rusiei, printre altele datorită utilizării dronelor și a roboților tereștri. Șeful Statului Major al armatei ucrainene, Oleksandr Syrskyi, susține că în luna martie forțele ucrainene au recucerit teritoriu de aproximativ 50 de kilometri pătrați din mâinile ruse. Potrivit spuselor sale, în cursul lunii martie Ucraina a reușit să lovească 76 de ținte în interiorul Rusiei, dintre care 15 instalații de rafinare a petrolului.