News

Ministerul Sănătății, achiziție publică a 10.600 de flacoane de Tocilizumab, pentru formele grave de Covid-19

Ministerul Sănătății a finalizat o achiziție publică a 10.600 de flacoane de Tocilizumab, pentru formele grave de SARS - CoV - 2
21.09.2021 | 23:10
Ministerul Sănătății, achiziție publică a 10.600 de flacoane de Tocilizumab, pentru formele grave de Covid-19
Ministerul Sănătății, achiziție publică a 10.600 de flacoane de Tocilizumab, pentru formele grave de Covid-19Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
ADVERTISEMENT

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, prezent marți seara în platourile Antena 3, a anunțat că Ministerul pe care îl conduce a finalizat achiziția a 10.600 de flacoane de Tocilizumab.

Medicamentul este utilizat pentru tratarea cazurilor grave de Covid-19. Demnitarul a vorbit și despre situația stocurilor de medicamente din protocolul de tratament pentru boala cauzată de virus.

Ministerul Sănătății, achiziție publică a 10.600 de flacoane de Tocilizumab, pentru formele grave de Covid-19

Unii manageri de spitale au spus că medicamente precum Tocilizumab, Remdesivir, Favipiravir și Umifenovir lipsesc din unitățile medicale. Totodată, nu s-ar găsi nici în farmacii.

ADVERTISEMENT

„Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății ne-a dat un material, am cerut completarea acestui material. Pot să vă spun despre unul dintre aceste medicamente, Tocilizumab, care se administrează doar în spitale, și cu privire la care am preluat o anumită abordare legat de aprovizionare, dar pe care categoric nu l-am întrerupt pentru că procedurile începute trebuie continuate,” a spus ministrul, potrivit Antena 3.

El a sugerat că pângerile medicilor nu sunt justificate: „mâine o să fac publică lista pentru că aud multe povești prin sistem. Mă refer la situația în care în unele spitale spun că Ministerul Sănătății nu dă acest medicament”. 

ADVERTISEMENT

„Legat de Tocilizumab, în perioada anterioară mandatului meu de interimar, s-a luat decizia ca un stoc de 6.064 de flacoane de Tocilizumab să fie accesibil preponderent spitalelor care au avut de-a face  cu pacienți cu forme severe de COVID-19,” a explicat acesta.

„Astăzi, din 6.064 de flacoane spitalele au cumpărat 4.323, ceea ce înseamnă că avem 1.700 de flacoane necumpărate, în condițiile în care această posibilitate a existat”, a adăugat. El a mai transmis și că va publica respectiva listă pe site-ul Ministerului, dar și că este posibilă relocarea medicamentelor acolo unde este necesar.

ADVERTISEMENT

Totodată, Attila a transmis că nu există o presiune financiară pe contractul cadru. Se va deconta și peste valoarea contractată, potrivit unei Hotărâri de Guvern.

Situația Remdesivirului, a Favipiravirului și a Tocilizumabului

„Ministerul Sănătății a finalizat o achiziție publică pe tocilizumab, 10.600 de flacoane, și în scurt timp acest medicament va fi furnizat Ministerului Sănătății, care îl va distribui gratuit,” a precizat acesta.

ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății a vorbit și despre celelalte medicamente pentru care s-au primit plângeri: „în ceea ce privește Remdesivirul, avem în țară 40.000 de flacoane și pe bază de solicitare, dar aici este o procedură pe care vom încerca să o scurtăm”.

„În ceea ce privește Favipiravirul, comisia de specialitate trebuie să se pronunțe, acesta fiind un medicament care se discută a fi accesibilizat pentru pacienții mai puțin severi. Discuția este de a putea fi accesat prin farmacii, pe bază de rețetă eliberată inclusiv de medicul de familie. Așteptăm propunerea comisiei de specialitate,” a adăugat ministrul sănătății.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 853. 32 pagini + CD Armin Nicoară. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri