News

Ministrul Alexandru Rafila anunță o creștere accelerată a cazurilor de gripă. La sfârșitul săptămânii am putea vorbi de epidemie

Valul de viroze se intensifică. Ministrul PSD Alexandru Rafila anunță o creștere accelerată a cazurilor de gripă. La sfârșitul săptămânii am putea vorbi de epidemie în România.
03.01.2023 | 11:58
Ministrul Alexandru Rafila anunta o crestere accelerata a cazurilor de gripa La sfarsitul saptamanii am putea vorbi de epidemie
Cazurile de gripă cresc accelerat în România, anunță ministrul Alexandru Rafila. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Spitalele din România sunt sufocate de numărul tot mai mare de viroze. Persoane de toate vârstele se prezintă în secții cu stări gripale. Intensificarea acestui val de îmbolnăviri este confirmat de la vârful Ministerului Sănătății.

Cazurile de gripă cresc accelerat în România, anunță ministrul Alexandru Rafila

Marți, 3 ianuarie, ministrul Alexandru Rafila a declarat că, în prezent, ne aflăm într-o perioadă în care numărul de viroze creşte rapid.

ADVERTISEMENT

Conform medicului aflat în fruntea ministerului, proporţia cazurilor de gripă diagnosticate depăşeşte 10%.

Rafila a mai subliniat că țara noastră se află în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi de cazuri de gripă.

ADVERTISEMENT

”Ne aflăm într-un context în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia de cazuri de gripă care sunt diagnosticate depăşeşte 10%.

Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi implicit de cazuri de gripă, iar procedura care este stabilită de Centrul European al Corpului de Control al Bolilor este ca în această situaţie, după o creştere de trei săptămâni consecutive să putem să discutăm despre o epidemie de gripă” a precizat ministrul Sănătăţii, la Prima News.

ADVERTISEMENT

Întrebat despre o posibilă limitare a accesului în spitale, dr. Rafila a spus că totul este la latitudinea managerilor acestor unități.

”La o epidemie de gripă, în mod evident, când se manifestă, două, trei săptămâni, valul acesta epidemic, limitarea accesului în spital şi utilizarea de echipament de protecţie pentru personalul medical, mă refer în primul rând la mască şi mănuşi, de asemenea, igiena riguroasă a mâinilor, atât pentru personal, cât şi pentru vizitatori şi pentru pacienţi, pentru reducerea transmiterii trebuie să intre în funcţiune.

ADVERTISEMENT

Nu ministerul suspendă programul de vizite. Am făcut un ordin de ministru, dar dacă îl citiţi cu atenţie o să vedeţi că există o responsabilitate a fiecărui manager şi e normal să fie aşa, pentru că el răspunde de acea unitate sanitară şi de siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, a mai afirmat Rafila.

Când putem afla dacă avem epidemie în România

România ar putea intra oficial în epidemie de gripă încă de la sfârșitul acestei săptămâni.

Ministrul sănătății a spus că în următoarele zile, după analizarea datelor din țară, specialiștii s-ar putea pronunța în acest sens.

”O să ştim la sfârşitul acestei săptămâni sau cel mai probabil luni, după ce o să putem să analizăm toate datele care vin din ţară. Noi avem un sistem de supraveghere a gripei la nivel naţional. El practic adună toate cazurile de viroze respiratorii, dar individualizează cazurile de gripă, fie din punct de vedere clinic sau diagnosticate.

Dacă procentul celor care sunt confirmate de laborator depăşeşte 10%, procentul din testele care se fac, pe de o parte şi, pe de altă parte, există o creştere săptămânală de 20%, săptămâni consecutive, atunci putem să discutăm de o epidemie de gripă”, a mai informat Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT