Sport

Ministrul Eduard Novak a felicitat naționala Ungariei! Mesaj ferm pentru FRF: ”Să găsească soluții!”

Chiar dacă nu s-a calificat în optimi, Ungaria a avut prestații excelente la Euro 2020, iar ministrul Eduard Novak a ținut să transmită felicitări.
24.06.2021 | 12:57
Ministrul Eduard Novak a felicitat nationala Ungariei Mesaj ferm pentru FRF Sa gaseasca solutii
ADVERTISEMENT

Vecinii noștri au încheiat pe ultimul loc în Grupa F, cea mai grea de la turneul final, dar au reușit două rezultate excepționale: 1-1 cu campioana mondială Franța și 2-2 cu multipla campioană Germania.

În partida de la Munchen, elevii italianului Marco Rossi au condus cu 1-0 și 2-1, dar au fost egalați în minutul 84 și astfel au ratat prezența în fazele eliminatorii.

ADVERTISEMENT

Naționala Ungariei, felicitată de ministrul Eduard Novak

Întreaga lume a fotbalului a rămas mută de uimire la jocul îndrăzneț prestat de Ungaria, iar ministrul Tineretului și Sportului din România, Eduard Novak, a transmis un mesaj de felicitare pentru naționala de la Budapesta și a transmis un mesaj ferm pentru conducătorii FRF.

”Aş dori să felicit echipa naţională a Ungariei pentru parcursul fabulos de la Euro 2020. Mă bucur pentru ei şi pentru că demonstrează faptul că se poate intra în liga mare a fotbalului dacă există organizare în acest sens.

ADVERTISEMENT

Îmi doresc ca şi FRF să analizeze foarte serios situaţia fotbalului românesc, să identifice problemele şi să găsească soluţiile de a le rezolva. Consider că locul nostru ar trebui să fie stabil în finalele competiţiilor mari”, este mesajul postat de Novak pe contul de Facebook în limaba română și limba maghiară.

Ungaria, la câteva minute de o calificare istorică

Ungaria a încheiat grupa F cu două puncte și s-a clasat pe ultima poziție fiind eliminată de la Euro 2020. Echipa lui Marco Rossi a început cu o înfrângere în fața Portugaliei, scor 0-3, dar scorul a fost egal până în minutul 84 când lusitanii au reușit să deschidă scorul.

ADVERTISEMENT

A urmat întâlnirea cu Franța, în care ungurii au deschis scorul și au fost aproape de o mare surpriză. Campioana mondială a fost salvată de un gol al lui Antoine Griezmann și astfel Ungaria era nevoită să câștige cu germania pentru a merge mai departe.

Dați ca victime sigure, ungurii au mers încrezători la Munchen și au făcut o partidă istorică. Au condus cu 1-0 și 2-1 într-un meci în care s-au apărat exemplar în fața unor jucători cu mult mai bine cotați. A venit însă fatidicul minut 84 când Leon Goretzka a punctaat pentru 2-2 și vecinii noștri s-au văzut eliminați de la Euro 2020.

ADVERTISEMENT

Marco Rossi, eroul Ungariei

La finalul jocului de la Munchen, selecționerul Germaniei, Joachim Low, a lăudat planul tactic al Ungariei și faptul că aceștia au știut să profite din plin de poziția de outsider în această grupă.

De altfel, presa germană a taxat dur jocul modest al ”Mannschaft-ului” și a considerat că este o calificare cu mult noroc. Nemții au scris despre spiritul de sacrificiu al Ungariei, care a fost la câteva minute dde o calificarea de răsunet.

Chiar dacă și-a atras nenumărate critici, Mircea Lucescu a vorbit la superlativ de la selecționerul Ungariei, italianul Marco Rossi. Tehnicianul român l-a avut ca jucător pe Rossi în perioada când se afla pe banca tehnică a Bresciei.

ADVERTISEMENT