Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a estimat că reluarea cursurilor în școli va fi posibilă la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, însă în anumite condiții.
Cîmpeanu a precizat, într-o postare pe Facebook, că revenirea elevilor în sălilor de clasă se va face fără scenarii diferențiate, care să ia în calcul rata de infectare din localități.
În ce privește utilizarea testelor rapide antigen în școli, ministrul a admis că aceasta a fost un eșec major deoarece numai 2% dintre aceste teste au fost până acum utilizate.
Ministrul Cîmpeanu a evocat patru condiții a căror îndeplinire la permite reluarea cursurilor în școli:
”1. Respectarea regulilor de protecție sanitară în școli. Aceste reguli se respectă mai riguros în școli decât în cele mai multe locații (purtare mască de protecție, respectare reguli de igiena, distanțare adecvată, aerisire spații);
2. Susținerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învățământ. În acest moment, personalul din învățământ este cea mai numeroasă categorie socio-profesională din perspectiva numărului de persoane vaccinate – echivalent deja cu aproape 50% din totalul celor 350.000 de angajați din sistemul național de învățământ.
3. Testele non-invazive să fie disponibile în școli în data de 4 mai, la revenirea din vacanță/ reluarea cursurilor conform scenariilor verde/galben/roșu pentru toți elevii (cu excepția claselor terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai);
4. Confirmarea ipotezei specialiștilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.”
A treia condiție, cea legată de testele neinvazive, este menționată de către ministrul Cîmpeanu întrucât testarea antigen în școli nu a avut succesul scontat, în condițiile în care în opt săptămâni de școală, de la data de 8 februarie, au fost folosite mai puțin de 2% din teste.
„Două au fost cauzele acestui insucces major:
1. Lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide.
2. Acest tip de teste sunt considerate de foarte mulți părinți ca fiind “invazive”/ traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică. Drept urmare, părinții nu și-au dat acordul pentru testarea în acest fel”, crede ministrul Educației.
În consecință, soluția ar fi utilizarea unor teste neinvazive care să înlăture ambele neajunsuri constatate: nevoia de administrare de către personal medical și reticența părinților cu privire la exprimarea acordului absolut necesar pentru elevii minori. „Testele antigen rapide rămase (peste 1 milion) ar putea fi redirecționate pentru testarea adulților”, a adăugat Câmpeanu.
Sorin Cîmpeanu cere sprijinul Ministerului Sănătății în achiziția de teste non-invazice întrucât Ministerul Educației nu are competențe în acest domeniu.