News

Ministrul Educației dă asigurări că Evaluarea Națională și Bacalaureatul vor fi susținute cu prezență fizică. Ce se întâmplă cu tezele

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, îi asigură pe elevi că Evaluarea Națională și Bacalaureatul vor fi susținute cu prezență fizică, ”indiferent de condiții”.
29.09.2021 | 08:20
Ministrul Educatiei da asigurari ca Evaluarea Nationala si Bacalaureatul vor fi sustinute cu prezenta fizica Ce se intampla cu tezele
ADVERTISEMENT

România traversează cea mai dificilă perioadă a pandemiei de Covid-19. Numărul cazurilor zilnice atinge record după record, iar tot mai multe activități sunt suspendate sau au dificultăți în desfășurare.

Școlile sunt, fără îndoială, printre cele mai afectate de criza sanitară. De la zi la zi, tot mai multe unități trec în online, iar elevii și părinții se întreabă cum se vor desfășura examenele din acest an educațional.

ADVERTISEMENT

Deocamdată, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat vor fi susținute de elevi, indiferent de condiții, cu prezență fizică. Acesta are o poziție similară și când vine vorba de teze.

Ministrul Educației garantează că Evaluarea Națională și Bacalaureatul vor fi susținute cu prezență fizică

Marți, 28 septembrie, în ziua în care România a raportat peste 11.000 de infectări, un record în pandemie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a oferit garanţii că examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat se vor susţine anul viitor la fel ca şi anul acesta, cu prezență fizică.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește tezele, oficialul Guvernului a transmis că îşi doreşte ca aceste teste semestriale pe care le susţin elevii să nu mai fie suspendate, anul acesta.

”Examenul de Evaluare Naţională se va susţine exact la fel cum s-a susţinut şi în vara aceasta, după acelaşi tipic, pe modelul testelor PISA.

ADVERTISEMENT

De asemenea cu prezenţă fizică examenul de Bacalaureat, exact la fel. Vă garantez că vor fi susţinute indiferent de condiţii, cu prezenţă fizică”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, marți, la Digi24.

În același timp, ministrul spune că își dorește ca toate școlile să funcționeze normal, tezele urmând să fie susținute cu prezență fizică, pentru a evita situația de anul trecut, prin care rezultatele competențelor obținute de elevi au fost destul de deformate.

ADVERTISEMENT

”Tezele nu au fost anulate în acest an, chiar şi în această situaţie, în care avem o creştere accentuată a ratei de infectare. Vrem să avem şcolile cât mai aproape de normal, inclusiv din perspectiva tezelor. Dorim ca ele să fie susţinute cu prezenţă fizică pentru a fi relevante, pentru a nu mai avea acele rezultate complet deformate”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

Ce spune ministrul de trecerea în online a școlilor

Vorbind despre suspendarea școlilor din cauza ratei de infectare, ministrul Educației a spus că România nu este pregătită pentru școala online, deși în multe mari orașe din țară incidența cazurilor de Covid se apropie de 6 la mie.

Cîmpeanu spune că nu există conținut digital, conectivitate sau profesori pregătiți pentru asta. Date fiind aceste condiții, ministrul spune că până vineri autoritățile vor decide dacă școlile se închid sau rămân deschise și după 6 la mie.

”După regulile de astăzi, dacă vineri se va depăși pragul de 6 la mia de locuitori, în București spre exemplu, unde azi avem 5,57, în Cluj avem 5,59, deci azi, marți, sunt aproape de 6 la mie.

Ziua de referință este vineri. Dacă vineri se depășește 6 la mie, după regulile din seara asta, când vorbim, se intră în online cu excepția școlilor speciale. Creșele și grădinițele rămân deschise”

Dacă cei cu competență medicală se vor pronunța în acest sens, vom vedea. Deocamdată, regula este clară – se atinge pragul de 6 la mie, toată săptămâna viitoare școlile intră în online și se revine când se coboară sub acest prag”, a spus ministrul la postul de știri citat.

ADVERTISEMENT