Noul ministru al muncii, Petre- Florin Manole a făcut un anunț de ultimă oră despre reforma pensiilor speciale. Decizia va aduce schimbări majore pentru magistrați, de exemplu, vârsta de pensionare ar putea crește la 65 de ani, iar pensia va scădea de la 80% la 65% din veniturile acumulate în timpul activității.
Reforma trebuie reluată după ce Curtea Constituțională a anulat proiectul anterior, decizie pe care ministrul o consideră nefastă. Proiectul va fi finalizat într-un grup de lucru între Ministerul Muncii și Ministerul Justiției în câteva săptămâni.
„Reforma pensiilor speciale, pe care va trebui să o reluăm din cauza unei decizii nefaste a Curţii Constituţionale, va presupune mai multe lucruri. Câteva dintre ele vi le pot spune, pentru că sunt deja clare. Restul se vor clarifica într-un grup de lucru între Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, care nu va avea un termen de lucru foarte îndelungat, de săptămâni.
Aici vom avea, de exemplu, o creştere a vârstei de pensionare. Asta este o certitudine. (…) Vom face un proiect de lege, care va trece prin Parlament. Vrem să ducem vârsta până la 65 de ani. Este, o dată, o egalizare şi, pe de altă parte, ceea ce în trecut a reprezentat o ţintă graduală, adică vârsta de pensionare creştea treptat. Magistraţii ştiu foarte bine la ce mă refer, că au contestat, din păcate, proiectul acesta şi cred că a fost o idee greşită”, a precizat ministrul Muncii, la Antena 3.
Magistrații vor putea totuși să se pensioneze anticipat înainte de această vârstă, dar cu penalizări financiare. Pensia va fi mai mică, cu un indice de corecție care dispare treptat pe măsură ce se apropie de vârsta standard.
În ceea ce privește vârsta de pensionare, magistratul a ținut să precizeze că încă nu s-a luat o decizie clară. Cât despre scăderea pensiei speciale, rata de înlocuire va scădea de la 80% la 65% din veniturile salariale din timpul activității. Ministrul a precizat că această cifră nu este încă definitivă, proiectul fiind în lucru. Manole a subliniat, însă, că este un subiect sensibil la care clasa politică a eșuat în repetate rânduri.
„Avem un indice de înlocuire, cum se numeşte el. Adică în ce măsură veniturile tale salariale sunt înlocuite de veniturile din pensii. Încă o dată, o spun cu reţinere, pentru că nu este încă o decizie, dar propunerea este ca rata de înlocuire să scadă de la 80% la 65% din venituri.
Încă o dată spun: toate lucrurile acestea sunt sub rezerva faptului că proiectul nu este finalizat. Aceste procente reprezintă rata de înlocuire apropo de veniturile din timpul activităţii. Este un subiect prea sensibil şi, din păcate, clasa politică a eşuat de atâtea ori în a rezolva problema, încât am reţinerea unui proiect nefinalizat. Nu va dura mai mult de câteva săptămâni”, a afirmat ministrul Muncii.
Întrebat despre posibilitatea ca magistrații să părăsească sistemul din cauza reformei, ministrul a declarat că ar trebui să existe mai multe intrări prin Institutul Național al Magistraturii. El consideră că magistratura rămâne o carieră atractivă, iar mulți judecători și procurori vor să rămână în sistem chiar și după vârsta de pensionare.
„Ar trebui să avem dinspre INM (Institutul Naţional al Magistraturii, n.r.) mai mulţi oameni care intră în sistem. Dimensiunea sistemului nu este dată doar de eventualele ieşiri, ci şi de eventualele intrări. Cred că această carieră din magistratură e o carieră atractivă, astăzi. (…)
S-ar putea să fie unii care să-şi dorească să iasă din sistem. (…) Vedeţi, sunt profesori care îşi doresc să predea până la peste 65 de ani, pentru că vor să-şi continue meseria. Aşadar, cred că şi la magistraţi sunt oameni în această categorie, cărora le place meseria lor, vor să-şi facă această meserie şi nu se pensionează nici astăzi, vor să stea mai mult în magistratură”, a mai spus oficialul