Ministrul Muncii, anunț despre salariile românilor. Ce se întâmplă cu Legea Salarizării Unitare

Daniel Șuta   
in Hot News
25/06/2019, 21:45
Ministrul Muncii, anunț despre salariile românilor. Ce se întâmplă cu Legea Salarizării Unitare
Ministrul Muncii spune că legea salarizării unitare trebuie adoptată cât mai repede. Sursa foto: Libertatea

Ministrul Muncii a spus că guvernul nu va renunța la implementarea legii salarizării unitare indiferent de dorințele unora sau altora. Marius Budăi a avut o ieșire fermă astăzi, la Palatul Victoria, și a vorbit despre acest act normativ de care au nevoie milioane de români. Declarația a fost făcută după o ședință de guvern în care s-au adoptat o serie de măsuri precum adoptarea OUG pe Codul Administrativ sau a legii de ridesharing.

Marius Budăi explică necesitatea adoptării cât mai urgent a legii salarizării unitare

Budăi remarcă discrepanțele salariale între muncitorii din România și cei din celelalte țări ale Uniunii Europene. Acesta spune că în timp ce în Europa capitalul se împarte în avantajaul celor care reprezintă, de fapt, forța de muncă (60% lucrători, 40% angajatori), în România aceste procente sunt fix invers.

Ministrul Muncii a spus că nu este corect ce se întâmplă din acest punct de vedere, mai ales că România are una din cele mai eficiente forțe de muncă din Uniunea Europeană, asta conform datelor Eurostat. Budăi a mai susținut că fără oameni și fără o recompensare pe măsură a muncii acestora nu putem vorbi despre un progres în societate ori despre o lume civilizată.

Marius Budăi spune că România are una din cele mai eficiente forțe de muncă. Sursa foto: realitatea.net

„Resursele umane sunt cele mai importante”

„Am reuşit, pentru prima dată la Consiliul Uniunii Europene, ca trioul de preşedinţie România, Finlanda şi Croaţia să asume acest lucru, adică egalitatea de gen şi pe următoarele două semestre europene. Ne mândrim cumva aici că, în România, diferenţa de remunerare dintre femei şi bărbaţi este cu mult sub media Uniunii Europene. Problema noastră, însă, este diferenţa de plată între angajaţii din România şi cei din ţările Uniunii mai dezvoltate. Practic, aici vedem împărţirea între capital şi forţa de muncă.

Consider că aici mai avem încă mult de lucru. La nivel de Uniune Europeană, procentul este următorul: cam 60% către angajaţi, 40% către angajatori, numai că la noi e taman invers. La noi, însă, şi randamentul muncii este mult peste media Uniunii Europene, iar asta spun cifrele Eurostat, nu sunt de la mine.

Din punctul meu de vedere, resursele umane sunt cele mai importante, pentru că, fără resursa umană, fără noi, oamenii, nimic nu se poate întâmpla pe Pământ, bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu. Vom continua implementarea Legii salarizării, nu renunţăm la acest lucru, indiferent de discuţiile din spaţiul public sau de dorinţele unora sau altora. Noi ne vedem de drumul nostru”, a declarat azi ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles