News

Ministrul muncii nu crede în salariul minim european. Românii vor 4.000 de lei pe lună

Ministrul muncii Marius Budăi crede că un salariu minim european nu e posibil în viitorul apropiat, cerând soluții realiste în acest sens. România nu poate susține salarii de 1000 de euro.
20.07.2022 | 06:52
Ministrul muncii nu crede in salariul minim european Romanii vor 4000 de lei pe luna
Ministrul muncii nu crede că România poate susține salarii minime de 1.000 de euro. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Subiectul salariului minim e dezbătut de toată societatea, în special de partidele de stânga. Marcel Ciolacu promitea românilor salarii ca în ”Spania”, pentru că UE ar urma să stabilească un salariu minim european.

Salariul minim european, imposibil de aplicat în România

Totuși, ministrul muncii Marius Budăi cere o analiză realistă a situației și anunță că firmele din România, precum și statul român, nu au de unde să ofere un salariu minim impus de europeni.

ADVERTISEMENT

Potrivit specialiștilor, românii ar avea nevoie de 3500-4000 de lei, minimum lunar, pentru a duce o viață decentă. Budăi îi liniștește și anunță că un astfel de scenariu nu este posibil în România, cel puțin nu în următorii ani.

”În acest moment, nu cred că este posibil și de aia venim cu măsurile economice, pentru a încuraja și a sprijini mediul de afaceri să-și păstreze locurile de muncă.

ADVERTISEMENT

Nu e o situație confortabilă, însă îmi aduc aminte de un apel pe care l-am făcut către mediul de afaceri în primul mandat, în 2019, când am avut onoarea să fiu iar ministru, și am spus că dacă ne vom apleca angajatorii, dacă se vor apleca cu un pic mai multă atenție către angajații lor și angajații se vor simți respectați, va crește și rezultatul muncii lor, evident și rezultatul financiar al firmei.

Deci trebuie să fie o discuție onestă între guvern, angajator, angajați, partenerii sociali pentru majorarea salariului minim.

ADVERTISEMENT

E o discuție ce a avut loc la nivelul Uniunii. Trebuie să se creeze un mecanism”, a explicat Budăi la Antena 3.

Ministrul a mărturisit că dacă ar putea ar mări salariul minim la 4.000 de lei, însă această sumă ar fi imposibil de suportat de către firme sau de către stat.

ADVERTISEMENT

”Am schimbat și poziția Guvernului României, pentru că Guvernul anterior era împotriva salariului minim european. Am fost de acord, am făcut parte din grupul de lucru la nivel european cu specialiștii europeni, vom avea discuții.

Dialogul cred că este calea cea mai corectă și dialogul ne aduce la o soluție pe care să o implementăm, dar și cu care să fie de acord și partenerii sociali și mă refer angajați, angajatori.

Aici este o discuție extrem de sensibilă și vă spun, cu toată responsabilitatea, că în viitorul apropiat nu se va putea să nu depindă și de politic, pentru că putem discuta cum discutăm și despre pensii, de acea indexarea anuală fără să mai intervenim.

Dar din punctul meu de vedere, când salariul va ajunge acolo unde cetățenii noștri ne-au spus, 3.000 – 4.000 de lei, putem discuta de indexări ulterioare cu inflația și care vin doar să apere puterea de cumpărare. Dar, deocamdată, în România trebuie să combatem sărăcia în muncă.

Dacă ar fi la pixul politicianului și nu am avea o discuție onestă, putem face din pix 1.000 de euro salariu minim acum net, mă refer. Are cine să-l suporte în România, mediul de afaceri îl poate suporta în România? Trebuie să avem discuții oneste”, a completat Marius Budăi.

ADVERTISEMENT