News

Ministrul Muncii: „Salariul minim trebuie să crească”. PSD susține și o majorare suplimentară a pensiilor

Marius Budăi, ministrul muncii, a declarat duminică că PSD va propune coaliției atât majorarea salariului minim pe economie cât și o majorare suplimentară a pensiilor
28.08.2022 | 15:15
Ministrul Muncii Salariul minim trebuie sa creasca PSD sustine si o majorare suplimentara a pensiilor
Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, despre obiectivele social-democraților. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ministrul PSD al Muncii a declarat că social-democrații susțin atât o majorare a salariului minim pe economie cât și o majorare suplimentară a pensiilor, peste formula din lege de 5,1%.

Prețurile la energie pentru populație

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat duminică, într-o intervenție telefonică la postul Antena3 că în interiorul partidului se discută un program social, susținând că principala preocupare a fost pentru prețurile la energie, astfel încât populația să nu aibă prețurile modificate în această iarnă. Ministrul a spus însă că acest pachet de măsuri nu a fost încă prezentat conducerii partidului, urmând ca discuțiile să fie purtate în aceste zile.

ADVERTISEMENT

Acesta a subliniat că următorul pas este de a prezenta această schemă partenerilor de coaliție, urmând ca decizia să fie luată de cele trei partide aflate la guvernare, PNL, PSD și UDMR.

„Noi suntem pe final cu acest pachet social. Chiar astăzi de dimineaţă am avut şi voi avea în continuare ultimele discuţii cu domnul ministru al Finanţelor, după care vom discuta cu liderii partidului, să prezentăm ceea ce noi am terminat practic aseară de lucrat, suntem pe construcţia finală. Vom anunţa în termenul cel mai scurt ceea ce se întâmplă.

ADVERTISEMENT

De alfel, eu cred că cetăţenii români s-au obişnuit ca atunci când PSD este la guvernare, grija pentru cetăţeni, pentru mediul de afaceri, pentru că nu vom avea doar un pachet social, vom avea un pachet socio-economic. Vom gândi măsuri cum am gândit şi până acum, echilibrate, împărţite între pachetul social şi pachetul economic. Cea mai bună protecţie socială pentru o persoană aptă de muncă este existenţa unui loc de muncă.

În acest pachet avem şi măsuri sociale şi măsuri economice. În primul rând, grija noastră a fost îndreptată către preţurile din energie, astfel încât populaţia, pentru iarna 2022-2023 să nu aibă preţuri modificate. Vorbesc de consumatorii casnici. Specialiştii noştri au lucrat pe astfel de schemă, au prezentat o parte în coaliţie. Vom avea discuţiile finale, asta a fost o grijă, să ne asigurăm că traversăm cu bine această iarnă”, a declarat ministrul muncii la Antena3.

ADVERTISEMENT

„Salariul minim trebuie să crească”

Ministrul a mai precizat că discuțiile s-au purtat și cu privire la majorarea salariului minim pe economie, deși s-a ferit să ofere o cifră cu care ar putea fi majorat.

„Nu o să confirm sau să infirm cifre, o să spun doar că da, am avut discuţii şi despre salariul minim. Considerăm că salariul minim trebuie să crească în România. Am pus în primă fază la dispoziţia mediului de afaceri, acei 200 de lei netaxabili, posibilitatea majorării salariului minim, fără o cheltuială suplimentară, fără nicio taxare din partea statului român”, a mai spus Marius Budăi.

ADVERTISEMENT

Mai mult, oficialul social-democrat a precizat că în interiorul partidului s-a discutat o majorare suplimentară a pensiilor, peste pragul de 5,1% prevăzut în lege.

„De la 1 ianuarie 2022 am avut o majorare a pesiei minime cu 25% şi o majorare a punctului de pensie cu 10%. Noi în PSD am discutat şi vom propune coaliţiei o majorare mai mare decât formula din lege, care ar fi trebuit ca acum să fie majorate pensiile cu în jur de 5,1%. Vom anunţa în curând cu cât se vor majora exact”, a mai spus ministrul muncii.

Creșterea inflației de 15% în ultimele luni față de anul trecut alături de explozia prețurilor la energie a dus la o creștere semnificativă a încasărilor bugetare, economiștii subliniind că Guvernul a fost principalul câștigător al acestor scumpiri. De altfel, asociațiile din industria de energie au susținut că aceste scumpiri, doar din piața de energie, au adus încasări cu circa 43 de miliarde de lei mai mari la bugetul de stat. Cu toate acestea, autoritățile au probleme în a suporta costurile schemei de plafonare a prețului la energie, costuri ce într-o primă estimare ajungeau la 40 de miliarde, apoi la 20 de miliarde, la o estimare ulterioară. La rectificarea bugetară, Guvernul a alocat doar 2,7 miliarde de lei pentru acoperirea acestor costuri.

Pe de altă parte, există temerea în rândul analiștilor politici că PSD-ul are doar o campanie de imagine în care încearcă să plaseze costurile politice ale crizei economice exclusiv în spatele liberalilor.

ADVERTISEMENT