News

Ministrul Muncii, vești bune pentru pensionarii cu pensii mici! Ce îi așteaptă în 2019

01.05.2019 | 21:16
Ministrul Muncii vesti bune pentru pensionarii cu pensii mici Ce ii asteapta in 2019

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit la în cadrul unei emisiuni la România TV despre evoluțiile pensiilor și salariilor în perioada guvernării PSD-ALDE și a explicat care sunt următorii pași din programul de guvernare pentru pensionarii cu pensii mici.

Planul PSD pentru pensiile mici

”Nu înseamnă că ne lăudăm. Prezentăm aceste lucruri pentru cunoștință, știm că mai sunt multe de făcut. Permanent vom veni cu astfel de date. Noi am spus că ne dorim ca cei de jos să urce într-un ritm mai alert. Se observă creșterea, cu siguranță că nu e suficient, vom continua pe aceeași direcție (…) Încercăm să îi aducem pe cei de jos mai spre mijloc” a spus ministrul, care a desenat un grafic în care cei de jos erau pensionarii cu pensiile mici.

Ministrul Marius Budăi a amintit și o serie de măsuri complementare în beneficiul celor cu pensii mici. ”O altă măsură este accesul la medicamentele compensate. Acum pragul până la care persoanele au acces la ele, compensate cu 90%, este de 990 de lei, de la 700 de lei în 2016” a spus Marius Budăi.

Planul pentru pensii mici
Planul Guvernului pentru pensiile mici

Ministrul spune că puterea de cumpărare a crescut pentru pensionari

Ministrul a explicat și de ce pensionarii nu mai trebuie să plătească și contribuția la bugetul asigurărilor de sănătate. ”E o măsură pe care ne-am asumat-o. Pensionarii au contribuit toată viața, am considerat că nu mai trebuie să plătească și din pensie.

Iată că și aceste scutiri fac ca ceea ce rămâne în mână oamenilor să fie mult mai mult decât era inițial (…) Luând cifrele de la INS și Eurostat, am pus creșterea și am scăzut indicele prețului de consum, iar creșterea puterii de cumpărare la pensionari este de 18,3%” a conchis Marius Budăi.

Ministrul Muncii Marius Budăi spune că Guvernul își va onora angajamentele de a crește pensiile mai ales că fondul de pensii va intra pe plus în acest an datorită creșterii salariilor. Următoarea creștere a pensiilor ar trebui să fie făcută în luna septembrie.