News

Minivacanţă pentru români în luna august. Când vin zilele libere

Urmează o nouă minivacanță pentru români. Va putea fi luată de curând, cu ocazia unei sărbători importante din an, pentru care unele persoane țin post.
29.07.2022 | 10:08
Minivacanta pentru romani in luna august Cand vin zilele libere
Ce minivacanță urmează pentru români. Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Românii vor avea parte de o nouă minivacanță. Aceasta va putea fi luată cu ocazia uneia dintre cele mai importante sărbători din an, Adormirea Maicii Domnului, de pe data de 15 august 2022.

Minivacanță pentru români de Adormirea Maicii Domnului

Trei zile libere legale vor avea angajații, în condițiile în care Adormirea Maicii Domnului va pica într-o luni. Așadar, de pe 13 până pe 15 august românii se vor relaxa.

ADVERTISEMENT

Conform Codului Muncii, actualizat pentru acest an, un salariat are dreptul la 15 zile nelucrătoare, de sărbătoare legală. Dintre acestea, 9 cad în cursul săptămânii, iar 6 în timpul weekend-ului.

Ce minivacanțe/zile libere legale mai urmează pentru români

În următoarea perioadă vor mai exista, astfel, minivacanțe/ zile libere legale. Unele dintre ele se încadrează în intervalul 30 noiembrie (când se sărbătorește Sfântul Andrei și pică într-o miercuri-n.r) -31 decembrie (când se celebrează Ziua Națională a țării și pică într-o joi-n.r) și în intervalul 25 și 26 decembrie (care vor pica duminică și luni-n.r) când va fi Crăciunul.

ADVERTISEMENT

Tot potrivit Codului Muncii, un angajat mai poate beneficia și de o compensare cu timp liber, în viitoarele 30 de zile. Dacă aceasta nu este acordată de către conducere, se oferă obligatoriu cel puțin 100% din salariul normal.

Dacă angajatorul nu respectă niciuna dintre cele două opțiuni menționate, riscă o amendă usturătoare din partea autorităților. Sumele variază între 5.000 și 10.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Un salariat care nu s-a bucurat de ziua liberă sau compensația în loc poate depune plângere, printr-o cerere înaintată către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) local. Reprezentanții instituției vor demara procedurile pentru o anchetă în acest sens.

Pe lângă toate acestea, se mai oferă zile libere și pentru diferite situații, altele decât cele referitoare la sărbători, concedii sau ore suplimentare. De exemplu, se acordă 5 zile pentru căsătoria salariatului.

ADVERTISEMENT

Totodată, 2 zile sunt obligatorii și pentru căsătoria copilului angajatului, 3 zile în cazul unui deces în familie ( soț, copil, părinți, socri-n.r), 1 zi în cazul unui deces al bunicilor/fraților/surorilor, 1 zi pentru cei care donează sânge și 5 zile pentru persoanele care se mută la un alt sediu al actualului job.

ADVERTISEMENT