Gigi Becali a primit o veste proastă de la Octavian Popescu în săptămâna derby-ului FCSB – Rapid. Aflat într-o criză de formă, mijlocașul ofensiv i-a produs o nouă „pagubă” patronului.
Site-ul de specialitate transfermarkt.com a actualizat cotele fotbaliștilor, inclusiv pe cele ale celor de la FCSB. Veștile nu sunt deloc bune pentru Gigi Becali. Vedetele latifundiarului din Pipera sunt în picaj.
Dacă în vară nu mai puțin de 8 jucători valorau în total 34 de milioane de euro, acum, FCSB este pe minus 2,1 milioane de euro. Darius Olaru (27 de ani), Adrian Șut (26), Octavian Popescu (22), Daniel Bîrligea (25), Ștefan Târnovanu (25), Siyabonga Ngezana (28), Joyskim Dawa (29) și Dennis Politic (25) au cu toții cotele în scădere.
Motivul din spatele acestui picaj este, cel mai probabil, forma slabă arătată de FCSB în sezonul 2025-2026. Cu o etapă rămasă din SuperLiga României în acest an, campioana en-titre este pe locul 9, la 11 lungimi de liderul Rapid. Nici în Europa League nu o duc mai bine roș-albaștrii. După 6 runde, FCSB are doar șase puncte și are șanse destul de mici să se califice în „primăvară”.
Cel mai mult i-a scăzut cota lui Octavian Popescu în ultimul an. De la 3 milioane de euro în martie 2024, fotbalistul născut la Nucet a ajuns să valoreze doar 850.00 de euro, după ce, la ultima actualizare, era evaluat la 1,4 milioane de euro.
Darius Olaru (-1.000.000 de euro), Adrian Șut (-700.000), Ștefan Târnovanu (-500.000), Daniel Bîrligea (-500.000), Siyabonga Ngezana (-500.000), Joyskim Dawa (-500.000) și Dennis Politic (-300.00) sunt ceilalți jucători de la FCSB care au regresat din acest punct de vedere.
Absent de la ultimul meci al FCSB-ului, cu Unirea Slobozia, din cauza unei gripe, Tavi Popescu nu mai beneficiază de încrederea lui Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera știe care este motivul din spatele prăbușirii celui care e considerat cel mai talentat fotbalist din lotul lui Elias Charalambous.
El e serios, e cuminte. Dar cu tehnologia asta e posibil orice. Stai tu pe TikTok, să vezi dacă mai poți să joci fotbal. Stai în lumea aia unde toți nebunii sunt împărați, își dau cu părarea despre orice, unde poți să spui orice. E nebunie! Eu, dacă îi scriu pe hârtie niște reguli, și le respectă, el ajunge mare fotbalist. Toți zic că e cel mai mare talent pe care l-am avut la FCSB” – Gigi Becali