Mioara Velicu promovează cu mândrie muzica populară moldovenească, fiind una dintre cele mai apreciate artiste ale folclorului de la noi. De-a lungul anilor, de numele ei s-au legat și câteva controverse care trec dincolo de scena muzicală. Artista va desluși toate misterele în cel mai nou interviu acordat prezentatoarei Denise Rifai de la Kanal D.
Unul dintre subiectele care vor trezi interesul telespectatorilor îl are în prim plan pe Liviu Vârciu.
Asta deoarece, la un moment dat, nepoata ei Cristina a avut o relație cu prezentatorul de la Antenă, poveste de iubire căreia cântăreața s-a opus.
Nici Gheorghe Turda nu scapă de cele 40 de întrebări! „V-a forțat Gheorghe Turda să vă pensionați?”, este curiozitatea lui Denise Rifai.
„Pentru el au contat foarte mult gradele”, a răspuns tăios Mioara Velicu. Realizatoarea emisiunii a întrebat-o apoi de gradele ei, iar aceasta a răspuns amuzată, spunând că spre nefericirea ei are doar gradul de nevastă.
„De ce nu vi l-ați dorit pe Liviu Vârciu în familie?; Ce nu are cânta niciodată Mioara Velicu?; Cât de dor vă este de soțul dumneavoastră?; De ce vă este frică cel mai tare?”, sunt alte câteva din cele 40 de întrebări.
Interpreta de muzică folclorică s-a emoționat cel mai tare când a trebuit să vorbească despre fostul ei soț. Artista a fost căsătorită cu Nicolae Marinescu, ex-campion olimpic la lupte greco-romane, a cărui moarte, care a avut loc în urmă cu câțiva ani, a dărâmat-o pe vedetă.
Ultimele clipe trăite de Mioara Velicu alături de fostul ei bărbat au fost unele dificile. Acestea suferea de o boală necruțătoare, iar în ultima etapă a vieții sale nu s-a putut înțelege mai nimeni cu el.
„A fost ceva cumplit și dureros pentru familie, mai ales că el era foarte irascibil și nu se mai înțelegea cu nimeni. Era greu de tot să stai în preajma lui”, a povestit Mioara Velicu în anul 2013 pentru wowbiz.ro.
Interviul cu cântăreața va fi difuzat duminică, 3 aprilie, de la ora 22:30, la Kanal D.