Miodrag Belodedici, câștigător al Cupei Campionilor Europeni alături de Steaua, a reacționat după vestea dispariției lui Emeric Ienei. Fostul mare internațional român a dezvăluit ultima discuție pe care a avut-o cu fostul mare jucător și antrenor român.
Miodrag Belodedici a mărturisit ce probleme de sănătate avea Emeric Ienei. „Ce să facem? Ne ducem cu toții, a murit și Costică Zamfir… M-au sunat toți colegii. Ultima oară am vorbit acum 4-5 luni, dar nu prea auzea, avea probleme. Nu ne mai văzusem de foarte mult timp.
Mă gândesc la toate titlurile și trofee pe care le-am câștigat cu el antrenor. Cu nea Imi am reușit toate performanțele. Era un antrenor extraordinar. Era cel mai cel… Comportamentul lui, stilul său de a antrena și de a fi era special”, a declarat Belodedici, pentru FANATIK.
Emeric Ienei a murit la vârsta de 88 de ani. Miodrag Belodedici a amintit despre decesele care au zguduit fotbalul românesc în ultimii ani. Fostul mare fotbalist, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni alături și de Steaua Roșie Belgrad, speră că va ajunge la slujba de înmormântare a lui Emeric Ienei.
„Era bătrânel săracul, făcea 89 de ani. Nu știu dacă o să apucăm noi atât… Măcar să ajungem și noi la vârsta lui. S-au dus și Bălan, Duckadam și Ilie Bărbulescu. Vreau să merg la înmormântare, trebuie să ajung și la un eveniment la Reșița, apoi la Timișoara și de acolo sper să ajung la Oradea.
Când mai pierdeam câte un meci venea și ne lua în brațe, ne vorbea așa frumos că eram în stare să facem orice pentru el. Ne chema individual și ne spunea că urmează un meci greu, să avem grijă. Un om foarte bun care îți dădea un suflu de a te bate și o dorință mare de a câștiga și a juca bine.
Trebuia să fie mai mult aici printre noi, să vină să mai vorbim cu el. Era un antrenor care îți insufla încredere și forță. E una dintre cele mai triste zile din istoria Stelei. La Steaua a fost un mare jucător și antrenor și nu știu dacă o să se mai nască așa ceva. Ne pare foarte rău, dar nu avem ce să facem”.