Life

Exclusiv. Mirabela Dauer, dezvăluiri despre relația cu Raoul! Cum a afectat-o pandemia pe artistă

12.10.2020 | 16:38
ADVERTISEMENT

Mirabela Dauer este una dintre cele mai bune voci din România și una dintre artistele consacrate ale scenei. Paul Surugiu a sărbătorită-o între-o emisiune dedicată artistei pentru cei 50 de ani de carieră.

Modestă, curajoasă și fără rețineri, cântăreața a declarat pentru FANATIK că situația nu este roz nici pentru ea în această perioadă de pandemie, însă nu îi este mai rău ca altora și spune că nu-i capăt de țară.

ADVERTISEMENT

Noi am întrebat-o și despre relația pe care o mai are cu Raoul, tânărul alături de care a putut fi văzut ani la rând în spectacole și pe care l-a promovat peste tot, însă cei doi au rămas doar cunoștințe, fără se mai caute unul pe altul.

Mirabela Dauer: „Eu nu mă plâng aici, să mă dau cu capul de ziduri”

Zdruncinată de o viață plină cu traume și violențe, artista a căzut mereu în picioare și chiar și acum, la 73 de ani, nu se plânge pentru greul pe care îl duce, chiar dacă e singură și rareori este contactată de câte un prieten. În rest, cunoștințele și cei care au roit în jurul ei nu mai dau niciun semn.

ADVERTISEMENT

„ Pe mine nu m-au sunat nici înainte  (n.r colegii de breaslă). Am câțiva cu care vorbesc și cu ăia țin legătura de-o viață, în rest, nu țin legătura cu nimeni. Nu am ținut niciodată. Cine vrea să mă caute mă caute. Și invers. Nici nu am așteptări de la absolut nimeni”, a declarat Mirabela Dauer pentru FANATIK.

Artista a fost fericită să fie omagiată pentru întreaga sa carieră artistică în emisiunea Drag de România mea, prezentată de Paul Surugiu, cunoscut publicului larg drept Fuego, la TVR 2.

ADVERTISEMENT

„Am fost în emisiunea lui Paul. M-au aniversat ei, m-a sărbătorit Paul în emisiunea lui, nimic așa glorios. Eu le mulțumesc din tot sufletul că s-au gândit la mine.

În zilele astea, nu se mai gândește nimeni la tine. Eu apar mereu, însă, la tv. Tot timpul apar, nu am dispărut. Dar nu apar foarte des, atât cât trebuie, ca să nu se plictisească lumea de mine. Eu sunt mulțumită cu tot ce se întâmplă cu mine. Dumnezeu e cu noi”, ne-a mai spus vedeta.

ADVERTISEMENT

Răspândirea virusului COVID 19 în România a blocat lumea artistică, care duce lipsă de concerte, mulți nemaiavând din ce să trăiască. Pe plan profesional, la fel de greu i-a fost și îi este și Mirabelei Dauer, însă speră la o minune și se bucură că este sănătoasă.

„În pandemia asta am așteptat ce aștepta toată lumea. O minune. Nimic altceva. Nu sunt persoana să se vaite, indiferent. Este o situație pe care o întâmpină toată lumea, mi-a fost și mie cum le-a fost celorlalți. Dumnezeu e cu noi și ne ajută. Eu nu mă plâng aici, să mă dau cu capul de ziduri.

Ce spectacole are toată lumea, așa am și eu. Eu trăiesc pe pământ și sunt cu picioarele pe pământ, nu-mi fac planuri de viitor. Sunt sănătoasă, mă feresc așa cum face toată lumea. NU am nicio problemă, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Nimic altceva nu este mai important.”, ne-a mărturisit Mirabela Dauer.

Celebra cântăreața a cântat ani buni pe marile scene din România și străinătate cu Raoul, însă de câțiva ani, după 11 ani de prietenie sinceră, cei doi au mers pe alte drumuri. Relația dintre cei doi nu s-a îmbunătățit, nu a revenit la termeni mai buni, însă au rămas cunoștințe bune, așa cum Mirabela Dauer ne-a declarat.

„Cu Raul am rămas cunoștințe. Pur și simplu suntem colegi de scenă, când ne vedem ne salutăm. Nu mai colaborăm din punct de vedere profesional. Nu înseamnă că ne-am omorât. Am rămas cunoștințe bune, nu ne-am certat, el e pe drumul lui, eu pe drumul meu și asta este situația.”, a conchis artista, pentru FANATIK.

Mirabela Dauer, o artistă apreciată, dar greu încercată de viață

Celebra cântăreață a avut succes pe plan profesional, însă în viața personală a avut parte de bătăi și violențe. Fostul soț, Traian Popovici, a lovit-o de nenumărate ori, iar divorțul a fost iminent.

De altfel, ea a rămas profund marcată de faptul că Nanu, fiul ei, nu-i vorbește nici acum, la vârsta de 43 de ani și nu vrea să audă de artistă, mai ales că tatăl lui a acuzat-o pe vedetă de infidelitate și el este cel care l-a crescut.

Am fost și voi fi toată viața mea alături de el, cu sufletul și cu gândul, dar nu vreau să agit apele. Nu eu sunt în posibilitatea asta (n.r. să-i vorbească fiului său) , poate că el, vreodată în viaţa lui, cât oi mai fi eu pe pământul ăsta, o să îşi dea seama că el a greşit vizavi de mine şi că tot ce a fost în viaţa lui, a fost o minciună. E făcut din mine, din sufletul meu, este un om deştept”, mărturisea artista în emisiunea Iulianei Marciuc.

Mirabela Dauer a lansat până în prezent 40 de albume. Printre cele mai cunoscute piese se numără Ce dor mi-a fost de ochii tăi, Dormeau pe-o frunză două stele și Te aștept să vii, iar în noiembrie 2017 a înregistrat 20 de cântece noi. Artista are un repertoriu de peste 1000 de cântece. Mirabela Dauer a fost senzația muzicii românești în anii 70-80, împreună cu Angela Similea și Corina Chiriac.

ADVERTISEMENT
Tags: