1984 – FRANŢA. „Nea Mircea ne-a scos banii de la tovarăşul Chiraţă”

România începea primul său turneu final european (în 1972 am ajuns în „sferturi”, unde am fost eliminaţi de Ungaria după 3 meciuri epice, dar Euro se desfăşura într-o altă formă, cu...
06.06.2016 | 01:09
1984  FRANTA Nea Mircea nea scos banii de la tovarasul Chirata
ADVERTISEMENT

România începea primul său turneu final european (în 1972 am ajuns în „sferturi”, unde am fost eliminaţi de Ungaria după 3 meciuri epice, dar Euro se desfăşura într-o altă formă, cu eliminatorii tur-retur, fără turneu final după grupele preliminare) cu o cotă de 16 la 1 să cîştige titlul continental. Era normal pentru o echipă de debutanţi la o astfel de competiţie.

„Tancul” din atacul naţionalei, Rodion Cămătaru îşi aminteşte: „Pe portughezi îi ştiam cel mai bine, că erau mulţi de la Benfica şi jucasem cu ei în semifinalele Cupei UEFA (n.a. – Cămătaru juca atunci la Universitatea Craiova). Portughezii îşi puseseră numere la derută, atacanţii jucau cu 2, 3 şi 4, iar fundaşii cu 8, 9, 10 şi 11. Aşa ca atmosferă era ceva ce nu mai întîlnisem, organizare, condiţii, totul impecabil”.

ADVERTISEMENT

Lucescu a semnat o declaraţie că îşi asumă toată responsabilitatea

„Bani nu prea aveam, că diurna era mică, 5 dolari sau ceva de genul, şi omul de la partid, tovarăşul Chiraţă, ne-o dădea cu ţîrîita. Dormea cu banii în bluza de pijama, de teamă să nu-i fure cineva. Nea Mircea (n.a. – selecţionerul Mircea Lucescu) a scos banii de la el în seara dinaintea primului meci, cu Spania. A intrat peste el în cameră şi l-a somat, efectiv, să ne dea banii. Şi era vorba de banii veniţi de la UEFA pentru calificare, nu erau primele promise de partid şi de stat pe care nici pe alea nu le văzuserăm. Chiraţă i-a dat banii lui Costică (n.a. – Costică Ştefănescu, căpitanul echipei) numai după ce nea Mircea a semnat o declaraţie că îşi asumă toată responsabilitatea!”

„M-a impresionat atunci că foarte mulţi români stabiliţi în Franţa sau alte ţări au venit lîngă naţională. Ne aduceau de toate, pentru că ştiau că sîntem amărîţi. Au venit atunci cei de la Kaiserslautern după mine, să mă ia cu maşina direct de acolo, din Franţa, că rezolvă ei toate actele, dar n-am vrut să plec, mi-era teamă pentru familie, de ce li se va întîmpla în ţară”.

ADVERTISEMENT