News

Mircea Badea, atac la Rareș Bogdan, după ce a devenit tată pentru a doua oară

23.06.2019 | 18:29
Mircea Badea atac la Rares Bogdan dupa ce a devenit tata pentru a doua oara

Mircea Badea nu îl menajează pe Rareș Bogdan, nici măcar în ziua în care actualul europarlamentar al Partidului Național Liberal a devenit tată pentru a doua oară, soția sa, Florina, aducând pe lume o fetiță superbă.

Mircea Badea, reacție acidă la adresa lui Rareș Bogdan, după nașterea fetiței sale

Prezentatorul emisiunii „În Gura Presei” de la Antena 3 a reacționat în stilul caracterisitic, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, criticând dur alegerea lui Rareș Bogdan ca nașterea soției să aibă într-un spital privat. Afirmațiile lui Mircea Badea vin la scurt timp după ce însuși fostul jurnalist și moderator al talk-show-ului politic „Jocuri de Putere”, îl taxase în termeni duri pe motiv că a apelat la o astfel de unitate medicală, în detrimentul uneia din sectorul public.

Rares Bogdan făcea ca trenul că s-a internat Dragniiia la Sanador. Dar soția sa a născut la Polizu?!” , a tunat Badea pe contul personal de Facebook, mesajul său stârnind numeroase comentarii din partea internauților care îi urmăresc activitatea.

Rareș Bogdan, alături de fetișa sa, nou-născută. Sursa foto:Facebook
Rareș Bogdan, alături de fetița sa, nou-născută. Sursa foto:Facebook

Rareș Bogdan, în culmea fericirii: „A venit Prințesa lui Tata”

În cursul zilei de sâmbătă, 22 iunie, Florina, soția noului europarlamentar al Partidului Național Liberal, a adus pe lume cel de-al doilea copil al cuplului, o fetiță frumoasă și sănătoasă. Cum este firesc, fericitul tătic abia își mai încape în piele de bucurie și, mai mult decât atât, a ținut să-i facă pe fanii săi din mediul  online părtași la aceste momente deosebite.

A venit Prințesa lui Tata. Mihai e cel mai fericit! Și-a dorit enorm o surioară. Mulţumesc din suflet, Florinei, o MAMĂ extraordinară, iubitoare și dedicată total. Doamne ajută! Bucurii tuturor și sănătate. Acum am băiat și fata! Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru tot!” , a scris Rareș Bogdan, pe pagina sa de Facebook, publicând totodată și o serie de fotografii cu bebelușul. Mihai, fiul cel mare al fostului jurnalist, abia așteaptă momentul în care își va putea cunoaște surioara.