News

Mircea Badea nu se grăbește la vaccinare. Ce l-a determinat să ia această decizie

28.01.2021 | 09:18
Mircea Badea nu se grabeste la vaccinare Ce la determinat sa ia aceasta decizie
ADVERTISEMENT

Mircea Badea a declarat că nu se grăbește la vaccinare, spunând că nu o să se supună procedurii prea curând. El a precizat că nu dorește să se bage în fața celorlalți oameni pentru că este vedetă.

Mircea Badea a vorbit despre acest subiect la emisiunea pe care o realizează, „În gura presei”, la Antena3. El a mai menționat că o să facă acest pas, dar nu o să sară rândul.

ADVERTISEMENT

Moderatorul a dat și exemple, spunând că s-au umplut rețelele de socializare cu imagini ale persoanelor publice care a au reușit să se vaccineze. A adăugat că i se pare penibil că facă acest lucru acum.

Mircea Badea nu se grăbește la vaccinare. Ce l-a determinat să ia această decizie

„Ceea ce sigur-sigur nu o să fac, că e clar că aș avea și eu dreptul, dacă au avut alții dreptul de la ‘vedetie’, eu clar nu mă voi vaccina în următoarea perioadă”, a spus Mircea Badea, potrivit Gândul. El a mai adăugat că o să se supună acestei proceduri la momentul potrivit.

ADVERTISEMENT

Omul de televiziune a dat și exemple de comportamente pe care nu le admiră și nu o să procedeze asemeni lor: „am văzut că e plin Instagram-ul de jurnaliști, sau cum să le spun, de persoane publice care s-au vaccinat și care își pun poze de la vaccin”.

„Și dacă m-aș vaccina – și sigur că la un moment dat cred, în această viață, că mă voi vaccina pentru că nu am chef să stau prin carantine când mă duc și eu ca un om în concediu prin afara acestei țări, foarte frumoase, de altfel, dar e frumos și în afară – nu o să mă apuc să ‘ia uitați-vă cum mă vaccinez eu!”, a adăugat el

ADVERTISEMENT

„Eu clar nu mă voi vaccina în perioada următoare…Nu, mi se pare penibil cumva să fac eu asta. Alții, treaba lor”, a subliniat Mircea Badea.

„Uite, o declar public! Pentru că nu am chef să vină unul să-mi spună că m-am vaccinat peste rând, să nu fiu subiectul unei investigații, unei anchete ‘nenorocitul dracului s-a băgat peste rând și nu s-au vaccinat alte categorii care, într-adevăr să se vaccineze, că nu eu am făcut legea, nu eu am făcut platforma, nu eu am făcut centrele, ci oamenii pe care, sigur, îi susțin”, a reiterat moderatorul.

ADVERTISEMENT

România se confruntă cu un deficit al serurilor de vaccin. Persoanele din categoria domeniilor esențiale au fost reprogramate pentru a-i putea imuniza pe oamenii vulnerabili, cei peste 65 de ani și care suferă de boli cronice. Totdată, în țara noastră o să înceapă și administrarea celui de al doilea ser autorizat pentru folosire în combaterea pandemiei începând cu săptămâna viitoare, cel produs de Moderna.

ADVERTISEMENT